…
Miercuri
Nu știu ce tratate de pace s-au semnat peste noapte, dar la răsăritul soarelui nu mai e nici urmă din vuietul de aseară: marea e mai plată ca lacul din Cișmigiu în timpul săptămânii. Colegii mai fură o oră de somn, eu fac poze, câțiva cai servesc în tihnă micul dejun prin stufărișul de lângă corturi. Liniște, armonie, pace și prietenie între popoare.
Continue reading “Cu caiacele prin Deltă se extinde (partea a II-a)”
Oare câţi dintre marii compozitori de muzică clasică or fi fost atraşi de colegii muzicieni din lumea păsărilor ? Vi-l închipuiţi pe Chopin plimbându-se cu binoclul de gât pe câmpiile înverzite de lângă Varşovia ? Pe Beethoven punând chemători prin pădurile de la marginea Vienei ? Sau pe Mendelssohn-Bartholdy notându-şi meticulos toate speciile de păsări văzute în periplul său scoţian ?…
Vocea jandarmului spintecă întunericul nopții:
– N-aveți voie aici !
– De ce ?
– Vă rog să vă întoarceți !
– Dar de ce ?
– N-aveți voie !
Dialogul suprarealist purtat pe verticală reverberează pe peretele de beton al barajului.
– Bine, dar de ce n-avem voie ?
– N-aveți voie. Vă rog să vă întoarceți !
O Lună boantă aruncă raze cadaverice către undele potolite ale vestitului lac de acumulare. Cu plescăit leneș de padele, cele două caiace fac cale întoarsă. Nu atât din pricina interdicției rostogolite de sus, de pe baraj, de vocea hotărâtă a jandarmului, cât din cauza inflexibilității zidului de beton care ar fi blocat oricum o eventuală tentativă de navigație înspre aval…
Există şi persoane pe care iarna nu le ia niciodată prin surprindere. Nu se poate spune că sunt imuni la omăt, după cum veţi vedea, dar nu se plâng, nu se agită isteric pe la TV şi nu îl fac albie de porci pe primar.
În parcul Herăstrău, o sumă de domni respectabili, de diverse naţii, preocupări şi vechimi înfruntă în tăcere soarele torid al verii, sâcâitoarele ploi de toamnă şi frigul iernii. Acesta din urmă pare mai uşor de suportat dacă Baba Iarnă catadicseşte să-i împodobească pe distinşii literaţi cu câte o cuşmă groasă şi un guler călduros. Nu mai spun că respectivii cetăţeni există doar de la brâu în sus, ceea ce elimină necazurile cauzate de degerături la picioare. Dealtfel, a-i reprezenta pe oamenii iluştri doar ca bust e ceva absolut natural – ce, când vă gândiţi la Eminescu oare vă imaginaţi şi picioarele lui ? Nu, imaginea se rezumă la fruntea lui senină, chipul tineresc şi privirea pătrunzătoare ce dădea fiori reci liberalilor şi fierbinţi Veronicăi Micle.
