…
Miercuri
Nu știu ce tratate de pace s-au semnat peste noapte, dar la răsăritul soarelui nu mai e nici urmă din vuietul de aseară: marea e mai plată ca lacul din Cișmigiu în timpul săptămânii. Colegii mai fură o oră de somn, eu fac poze, câțiva cai servesc în tihnă micul dejun prin stufărișul de lângă corturi. Liniște, armonie, pace și prietenie între popoare.
Continue reading “Cu caiacele prin Deltă se extinde (partea a II-a)”
Tocmai ce mă-ntorsei la garaj după o săptămână de preumblare prin Dobrogea la vreme de migraţie. Tolba e plină cu tot felul de păsări “împuşcate” la rafală cu tunul calibru treisute, şi vărs dintr-însa şi-n faţa domniilor voastre.
Prin 1853, Rusia îşi învârtoşase ambiţiile imperiale, pretextând protejarea creştinătăţii răsăritene stăpânite de un Imperiu Otoman în declin. Ruşii ignorară avertismentele occidentale de a-şi băga minţile în cap, şi curând izbucni Războiul Crimeii (orice asemănare cu evenimente mai noi este întâmplătoare… sau nu ?…). Rusia fu pusă cu botul pe labe 3 ani mai târziu, iar anglo-francezii, spre a se încredinţa că interesele nu le vor fi călcate pe bombeu prea curând, luară măsuri pentru asigurarea echilibrelor de putere în Răsăritul Europei. Una dintre măsuri era înfiinţarea Comisiunii Europene a Dunării, care avea menirea de a gestiona libera navigaţie la gurile fluviului. Iar sediul Comisiunii fu decis într-o mică aşezare pescărească, pentru care acum începea o nouă istorie: Sulina.
Să te duci în Deltă și să nu pescuiești este ca și cum ai merge la Las Vegas și n-ai mânca mămăligă. Adică nicio pagubă. Bun, dar dacă tot ai ajuns la Las Vegas, printre plimbări nocturne, parcuri de distracții și rulete, ce, ar strica să mănânci și o mămăliguță bună ?
După succesul excursiei cu caiacul pe Vidraru, l-am provocat pe Mihnea la un caiac în Deltă. Drept răspuns, m-a provocat și el la pescuit. Așa că am plecat să mâncăm mămăligă la Las Vegas.
click aici pentru partea I – Prin Dobrogea
Când turcii au năvălit în Dobrogea, călugării creștini, aflați aici de pe vremea apostolatului Sf. Andrei la români, s-au bejenit în niște locuri stâncoase, de unde, tocmai ca să nu fie depistați de păgâni, dădeau câte o raită prin satele acestora, le răpeau fetele și furau bogății fără seamăn. Fetele însă, pentru a nu fi necinstite, se omorau aruncându-se de pe stânci.
Adică nu.
Turcii, când au năvălit în Dobrogea, au început să prade satele creștinilor, le-au furat bogățiile și le-au luat fetele spre a le necinsti, ducându-le într-un loc stâncos. Dar fetele s-au aruncat de pe stânci.
De fapt nici așa.
Geții, făcând incursiuni de pradă în Imperiul Roman, aduceau comori nemăsurate și le ascundeau în niște peșteri. Apoi, niște fete se aruncau de pe stânci.
Bun venit la Canaraua Fetii !
Înconjurată din trei părți de ape, Dobrogea românească oferă paradoxul (aparent, dealtfel) de a fi și cel mai arid ținut al țării. Bătută de vânturi mai aspru decât orice altă zonă din România – poate cu excepția semețelor creste ale Bucegilor -, arsă de soare, udată parcimonios de ploi, locuită de oameni pentru care lupta cu pământul zgârcit în roade e un modus vivendi, Dobrogea continentală face aproape uitată luxurianța Deltei Dunării sau exuberanța plajelor și teraselor fițoase de la malul mării. Însă din șoselele pe care cei mai mulți gonesc cu singurul gând de a ajunge cât mai iute pe Litoral se desfac drumeaguri pe cât de ponosite pe atât de darnice cu cei care caută Natura la ea acasă.
