Vidraru. Unde nu e voie.

Vocea jandarmului spintecă întunericul nopții:
– N-aveți voie aici !
– De ce ?
– Vă rog să vă întoarceți !
– Dar de ce ?
– N-aveți voie !
Dialogul suprarealist purtat pe verticală reverberează pe peretele de beton al barajului.
– Bine, dar de ce n-avem voie ?
– N-aveți voie. Vă rog să vă întoarceți !
O Lună boantă aruncă raze cadaverice către undele potolite ale vestitului lac de acumulare. Cu plescăit leneș de padele, cele două caiace fac cale întoarsă. Nu atât din pricina interdicției rostogolite de sus, de pe baraj, de vocea hotărâtă a jandarmului, cât din cauza inflexibilității zidului de beton care ar fi blocat oricum o eventuală tentativă de navigație înspre aval…

Porniserăm sâmbătă dimineață spre Vidraru cu intenția declarată de a-l iniția și pe Mihnea în tainele sporturilor nautice, dar și pentru a împușca o seamă de alți iepuri din același foc: apă și munte, fotografie și grătar, plus revederea cu un prieten drag al tinereților mele (care sunt încă în plină desfășurare, să nu fiu înțeles greșit !) – Ducu, cunoscut și sub numele de Photoducu.

Mihnea scrutând orizontul în direcția înscrisă pe echipamentul de flotabilitate

Ca să ajungi la Vidraru nu ai cum să nu treci pe sub zidurile mănăstirii Curtea de Argeș, și era păcat să nu vadă și căpitanul cu cu nume de voievod valah această minune a epocii voievodale românești. E o zidire fabuloasă arhitectonic și spiritual, iar în plus dă și cu tifla celor care mai cred în  faimoasa zicere „în timp ce ăia în Occident construiau catedrale, noi aicea ne băteam cu turcii ca să-i ținem la porțile Europei”…

Probabil Manole s-a aruncat de pe coperiș înainte ca Negru Vodă să apuce să termine de dat jos schelele, așa că asta din dreapta a rămas. Nu-mi place cum arată în poză, dar mănăstirea e monument istoric și nu poți face intervenții pe ea nici în Photoshop fără aprobare de la Ministerul Culturii.

Am zăbovit în biserică și în curtea mănăstirii preț de câteva poze, cât să-i țin lui Mihnea versiunea scurtă a prelegerii intitulate „Adevăr și legendă în ctitorirea Mănăstirii Argeșului”, apoi am făcut joncțiunea cu restul corpului expediționar, pentru a pleca spre Vidraru: Ducu, Adina și nea Căli, un vechi om de munte și, în timpul liber, „pescar pârât”, după propria caracterizare.

Odată amplasată tabăra la umbra bătrânilor fagi, s-a dat verde activităților sportive, cultural-recreative și gastronomice.

O parcare meseriașă nu e când parchezi ca ghiolbanu în ușa buticului de unde-ți iei țigări, ci e atunci când parchezi în așa fel ca să te ajute dpdv fotografic
Concurența îmi suflă-n ceafă !
Invazie matinală de pescari, atrași de rarități vidrariene precum obleți, murgoi și carași
Zoriori de zîuă
Unii cu inspirația, alții cu transpirația
O mică repriză de bălăceală, pentru amortizarea investiției în vesta plutitoare
Vidrajul Bararu
Ducu într-unul din momentele sale de creativitate muzicală, când e suficient să-i comanzi titlul (gen „Cine mi-a omorât maimuța” sau „Bine e să fii uscat”), și muzica se revarsă mai natural ca cenușa pe gura lui Eyjafjallajökull
Mihnea la lecția de pescuit, cu profesorul Căli
Troica vieții: Prometeu, o antenă radio și o crâșmă plutitoare

Spre seară un alt tovarăș s-a alăturat echipei – Alexandru, însoțit, în ovațiile publicului, de o ceată frumușică de mititei, fripturi și cârnăciori numai buni de pus pe grătar.

 Alexandru într-una din desele clipe de pauză

Înainte de a merge la culcare am decis să mai dăm o raită cu caiacele pe lac până la baraj, sub clar de lună, ocazie cu care a avut loc dialogul de factură minimalistă amintit mai sus. Episodul, deși hilar, nu e deloc surprinzător în țara lui „nu e voie”. Nu e voie cu caiacul la Vidraru. Nu e voie nici pe Mostiștea. Nu-i voie să fotografiați în apropierea obiectivelor strategice, cum ar fi sediul inspectoratului teritorial pentru sănătatea viermilor de mătase, în general nu-i voie să fotografiați nimic fără o aprobare expresă de la Ministerul de Interne. N-aveți voie să mergeți pe bicicletă pe trotuarul public din fața unei instituții private. La întrebarea „de ce ?”, răspunsul în toate cazurile e invariabil: „N-aveți voie”. Dacă încerci să intri în amănunte legate de legislație sau reglementări în vigoare, singurul mod în care răspunsul se rafinează oarecum rămâne la stadiul „Nu știu, așa am dispoziție de la șefi”. Nu, România nu e un stat polițienesc. Dar e un stat de paznici de noapte.

Scurt fragment din creasta Făgărașilor: vârfurile Lespezi și Negoiu văzute de pe Vidraru

Ca orice eveniment major din istoria umanității, care lasă urme adânci în arta universală, și episodul nostru nocturn a constituit de a doua zi sursă de inspirație pentru cantautorul Ducu, în ale cărui versuri aparent haotice începu să-și facă loc tot mai insistent leitmotivul „n-aveți voie aici”.

Aici se vede clar cum inspirația veghează asupra a tot ce prietenul meu Ducu izvodește întru artă

Dealtfel, chiar a doua zi au avut loc, în mijlocul lacului, filmările la un nou videoclip featuring Ducu and his guitar. Vă pot dezvălui în avanpremieră, pe surse, că videoclipul ar putea să se intituleze – cum altfel ? – „N-aveți voie aici”. Prea multe imagini din timpul filmărilor nu vă pot oferi. Nu doar pentru că e vorba de un secret comercial, ci și pentru motivul, ceva mai prozaic dar mult mai solid, că cu acest prilej am fost retrogradat la funcția de vâslaș-șef caiac 2, adică ambarcațiunea din care s-au făcut filmările. De către Alexandru, mai profesionist în domeniu decât mine. Caiac 1 era, firește, barca din care artistul își lăsa inspirația să zburde, tolănit pe spate, cu un picior în apă și cu chitara pe burtă. Adina era de serviciu la galere, având totuși libertatea de a alege direcția de navigație. Spre deosebire de mine, care aveam în plus și sarcina de a asigura operatorului unghiurile potrivite de filmare.

Deoarece Corcodel e monopost, de data asta am împrumutat Rechinul lui Andrei

Am fost totuși asigurat că voi apărea pe generic, la rubrica Crew – Logistics – Other – Transportation staff. De asemenea, Baladele drumețului eclectic va transmite în direct linkul original către site-ul unde va avea premiera viitorul clip, așa că nu închideți aparatele de radio !

Concluzia desprinsă după două zile de antrenament complex și multidisciplinar la altitudine: suntem pregătiți să abordăm aventura nautică a verii – Delta Dunării. Sperăm să avem voie…



7 responses to “Vidraru. Unde nu e voie.”

  1. Florin says:

    Monsieur, c'est une remarque scandaleuse, dont le language de banlieue n'est pas digne de la haute tenure spirituelle de notre cyber-journal !

  2. Radu says:

    mais pourquoi? 🙂

  3. […] în saramură. Mihnea mai cochetase cu acest sport al răbdării în două recente ieșiri pe ape: la Vidraru și tot în Deltă, astă-primăvară. Dar atunci a avut parte de îndrumare de la un fel de […]

  4. […] în saramură. Mihnea mai cochetase cu acest sport al răbdării în două recente ieșiri pe ape: la Vidraru și tot în Deltă, astă-primăvară. Dar atunci a avut parte de îndrumare de la un fel de […]

  5. Anda says:

    Ai voie cu caiacul.
    Noi ne-am plimbat la cabana Cumpana.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *