Temple și palate la Bangkok

Primul episod al foiletonului meu thailandez vă va fi lăsat, poate, un gust nu prea apetisant despre capitala Thailandei. N-aș spune că mă macină remușcările, dar ar fi corect să vorbesc și despre partea plină a paharului – câteva din templele şi palatele monumentale din Bangkok.

Contactul cu un fenomen cultural și religios atât de inedit precum budismul ar presupune, în mod normal, oarece documentare prealabilă. Este ca atunci când mergi la operă: e bine să citești subiectul operei înainte, că altfel slabe șanse să-ți dai seama ce vrea tenorul să zică răcnind din toți rărunchii un Do de sus. Eu am sărit însă peste etapa de documentare: lipsa timpului este un pretext credibil, dar mai cinstit ar fi să invoc lipsa unei motivații solide de a răzbi printre puzderia de zeități cu pene, cu solzi, cu limbi de foc și capete de rezervă ce populează generos panteonul complexului religios și filozofic brahmano-budisto-hindus.

Imagine a lui Buddha în templul Wat Khun Chan, flancată de divinităţi în forme dintre cele mai diverse

În atari condiții nu-mi rămâne altceva de făcut decât să mă descalț cuminte și să mă uit ca vițelul la poarta nr. 9, admirând estetica exterioară, arhitectonica şi ornamentaţia luxuriantă a câtorva temple budiste situate în imediata vecinătate a Palatului Regal din Bangkok.

Wat Phrakaew

Istoria Thailandei se poate împărți, simplist dar destul de reprezentativ, în două epoci: înainte și după 1767. În acel an fatidic a fost făcut scrum un regat glorios, cu o vechime de secole, a cărui capitală era la Ayutthaya. Despre asta mai vorbim cu altă ocazie, acum doar amintesc că de pe la 1782 civilizația thai s-a reconstruit având ca centru actuala capitală, Bangkok, până atunci o jerpelită aşezare pescărească. Ca atare, absolut nimic din ce poate fi văzut în Bangkok nu este mai vechi de 1782.

Altarul care adăposteşte Stâlpul Oraşului – o coloană simbolică ce este considerată temelia oricărui oraş din Thailanda. La Bangkok, Stâlpul Oraşului a fost turnat de regele Rama I în 1782, înaintea oricărei alte construcţii pe care avea s-o ctitorească, inclusiv Palatul Regal.

Templele budiste pot fi, ca orice construcţie religioasă ori civilă din lumea asta, mai impunătoare şi dichisite sau mai simple şi austere, în funcţie de resursele ctitorului. Templul – în general desemnat prin denumirea de wat – este de fapt un complex de clădiri, oarecum similar unei mănăstiri de la noi.

Detaliu din templul Wat Ratchabopit (1869, Rama V)

Clădirea centrală se numeşte ubosot şi corespunde în linii mari bisericii creştine, aici având loc ritualurile de cult.

Ubosot tipic, în incinta Wat Phrakaew. Forma de navă a ubosot-ului este practic aceeaşi în toată Thailanda. Diferenţele arhitectonice sunt minore.

Tot aici este nelipsită cel puţin o reprezentare a lui Buddha. Ca o paranteză, deşi scris cu majusculă, Buddha este şi un substantiv comun, desemnând o persoană ajunsă la gradul suprem de iluminare. Budiştii consideră că au existat mulţi Buddha şi vor mai exista, dar până la noi ordine Buddha în funcţie este Siddhartha Gautama, care a trăit undeva pe la anii 500 î.Hr.

Imaginea principală a lui Buddha (sunt mai multe, de diverse mărimi) într-un ubosot – la Wat Pho

Intrarea în ubosot se face ca în romanul lui Zaharia Stancu, adică desculţ. Odată intrat te poţi plimba de jur împrejur. Preferabil în sens orar, aduce noroc (evident, este o superstiţie, dar noi în general am respectat-o, pentru că am auzit că aduce noroc inclusiv celor care nu cred !). Dacă ai terminat cu umblatul şi vrei să stai, e indicat să te aşezi: în genunchi, în lotus, turceşte, oricum numai nu cu picioarele îndreptate către Buddha.

Artist anonim din sec. XXI în focul creaţiei. Asta e chiar muncă de chinez ! Sau thailandez…

Wat Phrakaew este templul situat chiar în incinta complexului Palatului Regal, şi în mod firesc este cel mai bogat, cel mai impunător, cel mai bine garnisit din punctul de vedere al turistului cu camera de gât. Ubosot-ul acestui templu adăposteşte şi cea mai preţuită reprezentare a lui Buddha din întreaga Thailandă: un Buddha de smarald. No photo please, aşa că I’m sorry !

Trei yaksha – spirite ale naturii în tradiţia budistă şi hindusă, considerate în general binevoitare. La mutra pe care o au, ţi-e şi frică să te gândeşti cum arată cele malefice.

Wat Phrakaew – curtea interioară. În dreapta, kinnara – o creatură jumate om jumate pasăre, un fel de spirit al iubirii şi poeziei.

Doi yaksha în toane bune, păzind una din porţile templului Wat Phrakaew

Tot în incinta Palatului Regal putem vedea, oarecum neaşteptat, Palatul Regal. Remarcabilă la acest palat este simbioza surprinzătoare între barocul european, deja căzut în desuetudine la el acasă la vremea ridicării palatului, şi arhitectura specific thailandeză. Dacă era la noi, îi ziceam kitsch. Fiind la alţii, varza care a ieşit din combinaţia asta e de amplă respiraţie turistică.

Clădirea tronului din complexul Palatului Regal

Peste drum de Palatul Regal şi Wat Phrakaew mai e un Wat, şi anume Pho. În afară de distanţa extrem de convenabilă care-l separă de perla templelor thailandeze, Wat Pho mai prezintă şi o altă atracţie turistică: o imensă statuie a lui Buddha culcat pe o parte. Cu 43 de metri lungime, e cel mai lung Buddha culcat din Thailanda.

Buddha întins (“Reclining Buddha” prin ghidurile turistice)

Dealtfel, imagini ale lui Buddha odihnindu-se par a fi destul de comune prin templele budiste, pe lângă cele clasice în poziţie de meditaţie. Repet, nu m-am ostenit prea tare cu pătrunderea doctrinei budiste şi a impactului ei social, dar am rămas cu impresia că esenţa sa contemplativă explică în mare măsură inapetenţa thailandezilor pentru pragmatism, eficienţă şi zel: întâi medităm, apoi ne odihnim.

Călugăr budist în meditaţie. În Thailanda este foarte comun (dar nu obligatoriu) ca bărbaţii tineri să servească între 6 luni şi 3 ani ca călugări. Unii rămân la viaţa de templu pentru totdeauna, cei mai mulţi revin în “civilie”. Se spune îndeobşte că un bărbat care a stat în călugărie este “mai bărbat” şi e considerat o partidă mai bună de familiile fetelor de măritat. Cam cum era odată la noi cu armata…

Din punct de vedere arhitectonic, două sunt formele pe care eu le-am găsit definitorii pentru estetica exterioară a construcţiilor de cult (dar nu numai): accentul viguros pe înălţime (prang) şi un element decorativ tipic, chofah.

Templul Wat Arun şi arhitectura tipic khmeră, cu prang-ul ce înţeapă cerul

De origine khmeră, prang-ul este un turn suplu şi ascuţit, care pare să fi suferit diverse transformări în epoca post-Ayutthaya: ornamentări abundente care aproape că eclipsează forma, sau alungiri şi ţuguieri feroce, însoţite de eliminarea elementelor geometrice caracteristice.

Prang-uri adaptate şi copios decorate – opt astfel de turnuri aliniate domină curtea interioară de la Wat Phrakaew

Chedi – cupolă tipică pentru templele thailandeze, cu o arhitectură derivată din forma prang-ului

Fără să teoretizez excesiv un domeniu pe care nu-l stăpânesc, e cert un lucru: procentajul de fotografii în format portret pe care le-am făcut în excursia asta e mult mai mare decât în mod obişnuit !

Beţie de prang-uri ornamentate la Wat Pho

Curtea interioară la Wat Pho

Chofah este un element decorativ care nu doar că este nelipsit de pe toate clădirile templelor, ubosot sau nu, dar este prezent şi în construcţii civile, până la case destul de modeste.

Chofah-uri decorând acoperişul unui templu

Iniţial, dată fiind forma de corn, mintea m-a dus la cornul abundenţei din mitologia greacă. N-are nicio legătură cu abundenţa, alta decât prezenţa din abundenţă a cornului respectiv. Motivul pentru care e atât de apreciat e acela că – aţi ghicit ! – aduce noroc. Din păcate pentru oricine ar dori să monetizeze imensa cantitate de noroc pe care i-o aduc chofah-urile, lumânările lansate la apă, plimbările în cerc şi cine mai ştie ce alte talismane, jocurile de noroc sunt interzise în Thailanda. Ghinion !

Pentru vizitatorul occidental ajuns în premieră în Orientul Îndepărtat şi nefamiliarizat cu noţiunile de bază ale budismului, templul budist este o atracţie vizuală incontestabilă, cu atât mai pregnantă cu cât primul contact are loc în templele somptuoase din capitala Bangkok. Dacă însă nu există şi o chimie spirituală, sau măcar un solid interes profesional, turistul european riscă să se transforme în versiunea pe dos a turistului japonez cu camera de gât prin catedralele Europei. Eu unul am comutat de pe temple pe plaje şi jungle la momentul oportun, şi nu am de gând acum să testez nici răbdarea îngăduitorilor mei cititori, de care aceştia vor mai avea nevoie şi în episoadele viitoare.

 

 



2 responses to “Temple și palate la Bangkok”

  1. […] În Bangkok există o seamă de temple şi monumente care ţin de specificul budist al ţării, dar pe acestea le voi trata separat. […]

  2. […] Templele thailandeze construite în epoca modernă au acel aer de filozofie chineză contemporană, bazată axiologic pe crezul „de ce vechi și scump, când se poate nou și ieftin ?”. Mai toate seamănă – cel puțin ubosot-urile (clădirea principală care găzduiește ritualurile cultice propriu-zise) – de zici că-s făcute în serie la o fabrică din China. În sfârșit, pentru cei interesați, cursul scurt de arhitectonică templieră thailandeză e de găsit aici. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *