Sulina

Prin 1853, Rusia îşi învârtoşase ambiţiile imperiale, pretextând protejarea creştinătăţii răsăritene stăpânite de un Imperiu Otoman în declin. Ruşii ignorară avertismentele occidentale de a-şi băga minţile în cap, şi curând izbucni Războiul Crimeii (orice asemănare cu evenimente mai noi este întâmplătoare… sau nu ?…). Rusia fu pusă cu botul pe labe 3 ani mai târziu, iar anglo-francezii, spre a se încredinţa că interesele nu le vor fi călcate pe bombeu prea curând, luară măsuri pentru asigurarea echilibrelor de putere în Răsăritul Europei. Una dintre măsuri era înfiinţarea Comisiunii Europene a Dunării, care avea menirea de a gestiona libera navigaţie la gurile fluviului. Iar sediul Comisiunii fu decis într-o mică aşezare pescărească, pentru care acum începea o nouă istorie: Sulina.

Peste mai bine de un secol şi jumătate, expediţia Delta Caiac 2014 ajunge şi ea în fostul oraş de reşedinţă al Comisiunii Europene, între timp devenit un orăşel pierdut printre ape la capătul ţării, şi pe care doar cele două luni de vârf de sezon turistic par să-l trezească din amorţeală.

Placă memorială ce marchează momentul istoric al înfiinţării CED la Sulina.

Avem o zi întreagă la dispoziţie să contemplăm 150 de ani de mărire şi decădere al celui mai estic oraş al României (deşi, ca să respectăm adevărul istoric, Sulina e cel mai estic oraş al României abia de 136 de ani, de la alipirea Dobrogei în urma Tratatului de la Berlin, 1878).

Partea bună e că ziua întreagă pe care o am la dispoziţie începe din seara de dinainte, numai bună pentru câteva prime fotografii. Partea proastă e că aceste prime fotografii vor rămâne şi cam toate…

Una din cele 3 biserici Sf. Nicolae din Sulina – catedrala ortodoxă. Piatra de temelie i-a fost pusă în 1910, în prezenţa regelui Carol I

Instalarea în acest colţ uitat de lume a puternicei Comisiuni Europene a Dunării (un fel de UE avant la lettre, cu puteri nu tot atât de extinse, dar mult mai eficient exercitate) a transformat micul târguşor într-o atracţie romantică pentru cei doritori a fi amploaiaţi ai CED.

Clădirea în stil eclectic a sediului C.E.D. Finalizată în 1858, este mai veche decât majoritatea clădirilor monument istoric din Bucureşti !

Au început să vină aici funcţionari din diverse ţări europene – în principal din cele fondatoare ale Comisiei, dar şi negustori atraşi de statutul de porto franco al Sulinei. Tuturor acestora li se datorează aerul cosmopolit al Sulinei din La Belle Epoque.

Casă pe strada 1. Simplitatea anglo-saxonă a numerotării străzilor principale aduce la Sulina ceva din aerul New York-ului…

Dar cel mai bine se vede acest cosmopolitism în cimitirul oraşului – deopotrivă muzeu şi cimitir funcţional.

Aici, francezii şi englezii sunt buni vecini de loc de veci. Nemţii se odihnesc alături de greci, iar turcii musulmani au şi ei o secţiune în acelaşi cimitir cu creştinii. Pe toţi aceştia îi înconjoară crucile lipoveneşti şi cele cu nume româneşti. Iar ţânţarii înconjoară pe toată lumea, că e apusul soarelui şi bestiile au ieşit la ospăţ însângerat prin cimitir !

Ţânţarii vor fi dat mari bătăi de cap acestor “expaţi”, şi mai ales englezilor, neînvăţaţi nici cu căldura, nici cu ţânţarii. Căci unele din pietrele funerare englezeşti – de departe cele mai expresive din întregul cimitir – amintesc de diverşi funcţionari care au murit din pricina climei neprielnice. Mulţi alţii au pierit înecaţi în Dunăre, dar niciunul atât de glorios precum acel tânăr de nici 30 de ani care, spre gloria eternă a cavalerismului britanic, s-a aruncat fără şovăire în apele învolburate pentru a salva de la moarte o tânără domniţă de aceeaşi naţie ! O, lord Byron, unde eşti să cânţi asta ?!

Mâncat de melci, la capătul lumii

A doua zi, dis de dimineaţă, mă voi arunca şi eu, împreună cu Vali, în apele învolburate ale Dunării, să dăm o padelă la răsărit de soare până la Farul Nou.

Comisiunea construise în 1887 un far – altul decât cel din oraş, numit Farul Comisiunii – pentru a călăuzi navele din larg. În perioada interbelică s-au făcut lucrări de prelungire în mare a canalului Sulina, astfel încât a fost nevoie ulterior de un nou far, care acum marchează cu adevărat cel mai răsăritean avanpost al civilizaţiunii româneşti.

Unde se termină ţara

Către acest Far Nou am plecat cu caiacele în zori, iar şuvoiul Dunării ne-a dus într-acolo în mare grabă.

Dincoace de bolovanii digului e Dunărea. Dincolo e Marea.

Întoarcerea cale de 6 km contra Dunării e muncă de Sisif Caiacistu’, aşa că am ieşit în golful Musura, venind către vest pe ape line, până la Farul Vechi.

Golful Musura va fi închis de sedimentarea în larg a unei limbi de nisip. Probabil în câteva decenii, actualul golf va deveni o lagună.

Farul Vechi, situat în locul unde, la vremea respectivă, Dunărea se vărsa în mare, dă seama despre geografia dinamică a acestor locuri. Tocmai pe la poalele acestui far am vrut să reintru în cursul Dunării, printr-o deschidere a digului, când inevitabilul, care aştepta la rând de vreo 4 ani, s-a produs şi m-am răsturnat cu caiacul în straşnicul curent al Sulinei. De aparatul meu EOS 7D, vrednic tovarăş în neuitate momente foto, s-a ales praful. Poate mă voi duce odată să-l îngrop lângă curajosul tânăr ce şi-a aflat şi el un romantic sfârşit în apele Dunării… În schimb pozele au scăpat uscate.

Farul Vechi (1887)

Sulină, oraş al gloriei apuse, mormânt al romanticilor neînfricaţi ! Cândva, ţărâna cărată din toată Europa de bătrânul Istru va împinge pământul patriei spre răsărit, iar tu vei rămâne un biet sătuc pe malul bălţii Musura. Iar de undeva, dintr-un smârc puturos, un viteaz al viitorului, care cine ştie ce limbă va mai vorbi, va scoate o pereche de ochelari, banii şi telefonul unui aventurier eclectic din veacul 21…

 

 

 

 

 



One response to “Sulina”

  1. […] de piciorongi (Himantopus himantopus) în zona Hoghiz. Nu vă așteptați și la poze, căci, după peripețiunile de la Sulina, am ezitat să iau pe Olt în jos, prin defilee și peste praguri, teleobiectivul pentru […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *