Pseudoichthyetikos – fals tratat de pescuit

Să te duci în Deltă și să nu pescuiești este ca și cum ai merge la Las Vegas și n-ai mânca mămăligă. Adică nicio pagubă. Bun, dar dacă tot ai ajuns la Las Vegas, printre plimbări nocturne, parcuri de distracții și rulete, ce, ar strica să mănânci și o mămăliguță bună ?
După succesul excursiei cu caiacul pe Vidraru, l-am provocat pe Mihnea la un caiac în Deltă. Drept răspuns, m-a provocat și el la pescuit. Așa că am plecat să mâncăm mămăligă la Las Vegas.


Proaspăt dotați cu undițe și linii din gama de preț low-end, ca pentru ageamii, precum și cu un juvelnic de împrumut, am parcat Rechinul (caiacul de dublu al lui Andrei) pe capota transportorului multifuncțional Logan și am rugat-o pe Tanța – prietena noastră încapsulată în memoria GPS-ului – să ne ducă la Murighiol.

  Pădurea Topolog: cam ce se înțelege în Românistan prin „groapă ecologică”

Orice drum cu destinația Dobrogea eu trebuie să-l planific judicios ca timp, pentru că mie îmi ia sensibil mai mult decât majorității celorlalți șoferi, care nu pierd atâta vreme cu poze pe drumuri bătute de soare și praf.

 
Biserica din comuna Victoria
 
Dealurile Beștepe (beș = 5, tepe = deal)

 

Vedere către Deltă de pe Dealurile Tulcei
O neașteptată biserică luterană nemțească la Malcoci, lângă Tulcea. Cred că nici Ministerul Culturii nu se aștepta la asta, căci paragina bisericii prosperă din plin.

De aceea, plecați din București de dimineață, am ajuns la debarcader în Murighiol pe la 4. Aici a intrat în scenă personajul Rechinul care, mânat de energice lovituri de padelă, ne-a purtat contra curentului Dunării până la Uzlina, cartierul nostru general pentru 5 zile de aventură pescărească și nautică.

Trebuie să vă spun că experiența mea de pescar se rezumă la faptul că știu să deosebesc peștele prăjit de cel în saramură. Mihnea mai cochetase cu acest sport al răbdării în două recente ieșiri pe ape: la Vidraru și tot în Deltă, astă-primăvară. Dar atunci a avut parte de îndrumare de la un fel de mentori. Acum nu mă avea decât pe mine, motiv de imensă ușurare printre bibani. Dealtfel, mie logistica acestei activități mi se pare atât de complicată, încât la un moment dat am renunțat la a mai pescui propriu-zis, limitându-mă la rolul de asistent logistic al maestrului.

Nici în acest rol nu am excelat. După o primă ieșire pe lacul Uzlina, fără efect în tolbă, în care am avut la dispoziție doar pâine – în ideea că era postul de Sântămărie și poate peștii or fi mai evlavioși – am reușit să procurăm niște râme. Le-am încercat de pe pontonul din apropierea pensiunii. Rezultatele au fost vizibile: două roșioare au dat buluc la râme (pe care eu le-am aninat în cârlig), evident la undița lui Mihnea. De scos peștii din cârlig tot eu i-am scos, și cum i-am scos tot așa i-am și scăpat înapoi în Dunăre. După care, bineînțeles, am agățat tot eu alte râme în cârligul gol. După ce că șeful meu era cu distracția și eu cu munca, tot el mai era și nemulțumit că cică sunt neîndemânatic. L-aș fi invitat să inversăm rolurile, însă pun rămășag că, la ce noroc am eu, nici n-ar fi avut ce pești să scoată din cârligul meu.

Cum însă Las Vegasul e mare și fascinant, nu merită să-ți faci sânge rău pentru o porțioară de mămăligă râncedă: e plin orașul de cazinouri, bâlciuri și distracții de tot felul.

Stol de pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus)

Pelicani creți (Pelecanus crispus) cu ciocul mare

La fel și Delta, cu bălțile sale pierdute prin stufărișuri, acoperite de covoare de nuferi și purtând nume pitorești cu rezonanțe slave: Uzlina, Pojarnia, Durnoliatca…

Pe lacul Durnoliatca
Printr-un loc ca ăsta nu se poate ajunge cu barca cu motor. Avantaj net caiac !

Chirighițe cu obraz alb (Chlidonias hybridus)


Țigănuș (Plegadis falcinellus)


Stârc galben (Ardeola ralloides)


Un puiandru de pițigoi de stuf (Panurus biarmicus)

O chiră de baltă (Sterna hirundo) la ora de dans
Dacă nu ești pe fază, subiectul pleacă. Tocmai am ratat un pescăruș pontic (Larus cacchinans)


Ca să nu ne ieșim din mână, am mai dat din undiță și pe-nserat, de pe ponton. Norocul părea să ne surâdă, însă la o privire mai atentă nu era un surâs, ci un rânjet ca de caterincă.

Singura dată în viața mea când am prins și eu ceva într-o undiță…

Cum ne băgasem în cap că noi vrem să prindem ceva și să dăm la bucătărie să ni-l prepare, Mihnea a început să se întrebe dacă bucătarii de la restaurant știu să prepare picioare de broască. Până la urmă, în seara aceea am mâncat cotlet de porc la grătar…

A greși e omenește, a persevera e pescărește. Din nou pe Uzlina, cu râmele de acum 2 zile, deja cam împuțite în pământul suprasaturat de apă (că așa mi s-a părut mie că s-ar simți dânsele mai bine). Primul oblete a mușcat rapid. La undița lui Mihnea, pentru că eu oricum renunțasem la a-mi mai concura șeful, rezumându-mă la funcția de șef de ambarcațiune și asistent logistic. Conform obiceiului de care aflasem și eu de la Mihnea, l-am aruncat înapoi în apă (pe oblete, nu pe Mihnea !), încurajați și de dimensiunile obletelui, comparabile cu ale râmei. După nici un minut, Oblete strikes again ! Ok, then it’s juvelnic time ! Îl iau din locul unde-l pusesem, în spatele caiacului, și scot cu minuțioasă grijă obletele din cârlig. Succes total: reușesc să bag peștele în juvelnic și chiar să păstrez jumătate de râmă în cârlig ! Dar fotbalul se joacă până în minutul 90 și e bine să te bucuri de victorie abia după ce fluieră arbitrul, pentru că altfel jocul te penalizează ! Încercând să leg cumva juvelnicul de caiac cu o chingă, am reușit să-l scap din mână, privindu-l împietrit cum dispare în adâncurile lacului Uzlina, cu tot cu oblete, condamnat astfel la închisoare pe viață. Dar viața nu te lasă să jelești prea mult: un alt oblete se zbătea în cârligul nemilos al Căpitanului. Și era și mai mare ca precedentul ! Am scos o pungă de undeva și de data asta am făcut treaba ca lumea. Era și timpul, pentru că se pare că tocmai nimeriserăm în mijlocul unui banc de obleți. Mihnea îi scotea pe bandă rulantă, tot mai mari, până s-au transformat în roșioare. La răstimpuri, în cârlig se mai agăța și câte o algă, dar deh, e bună și ceva verdeață la masă, nu ?

Curând punga găzduia vreo 5-6 obleți și 2 roșioare și mă întrebam unde o să mai încapă ceea ce urma. Însă salvarea a venit pe neașteptate, pentru că de urmat a urmat un vânt zgubilitic care a fluierat finalul meciului și ne-a obligat să vâslesc către canalul ce face legătura între lac și Dunăre.

În seara aceea am fost fericit: pentru prima oară în viața mea (nu m-aș mira să fie și ultima) am mâncat pește la a cărui prindere am contribuit copios (că nu pot să spun prins de mine). A fost cel mai bun pește pe care l-am mâncat vreodată.

Aventura pescărească a duo-ului „Spaima obleților” a fost susținută așadar prin vâslit. Într-o Deltă dominată de ambarcațiunile cu motor, mai mari sau mai mici, luntrea noastră cu padele și cu un tânăr vâslaș pe locul din față a constituit senzația serii. Din toate bărcile cu turiști cu care ne intersectam ni se făceau semne prietenoase cu mâna, mai ales lui Mihnea, care, zărind turiștii de la distanță, începea să padeleze vârtos.

Dar n-am a mă plânge, chiar și așa strocul lui a fost de mare folos echipajului, mai ales la navigația contra curentului pe canalul Uzlina.

Apele sângerii ale Dunării la asfințit (să-mi crape licența de Photoshop dacă am băgat culori de la mine !)

După 5 zile de caiac era de așteptat ca și soarele să lase urme pe epidermele noastre. Cum era și previzibil, eu mai mult m-am ars. Pe burtă, cu model, în formă de șunculițe pliate de la statul în caiac (deci nu, în ciuda aparențelor ăia nu sunt abdominali !).

Concluzia lui Mihnea este că ar mai merge la pescuit, cu condiția să prindă încontinuu câte ceva, nu să stea și să se uite degeaba la plută. Halal pescar, n-am ce zice, dar pentru mine orice pretext e bun pentru a mă avânta din nou către tainicele cotloane ale Deltei.



3 responses to “Pseudoichthyetikos – fals tratat de pescuit”

  1. Radu says:

    domnu', mai lasati rosioarele si haideti la o prajitura (nu de peste)!

  2. […] noroi de amplă recunoaștere internațională: vestitul căpitan Mihnea, spaima Râșnoavelor și stăpânul undițelor. Ca și în alte dăți, bicicletele ne-au stat credincios sub șezut. Ups, asta e bicicleta […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *