Cum primăvara se anunță teribil de nerăbdătoare anul ăsta, m-am grăbit să mai prind condiții bune de lansat schiurile la omăt pe platoul Bucegilor, planificând o mică preumblare pe cunoscutul și apreciatul traseu Babele – Omu și-ndărăt.

Întrucât detaliile acestui popular itinerariu nu mai sunt demult de natură a surprinde cunoscătorimea, o să mă rezum doar la câteva imagini de atmosferă (destul de rarefiată și asta, după cum pot depune mărturie cu gâfâit apăsat bojocii din dotare).

Să mai menționez doar că, în virtutea a ceea ce se anunță deja o frumoasă tradiție, nici de data asta nu am atins propriu-zis destinația planificată, vârful Omu. Motivul ar fi acela că am insistat să prind ultima telecabină spre Bușteni, care nu evoluează dincolo de înaintatele ore 15.45. Un eventual eșec în acest sens m-ar fi obligat la un pitoresc ocol spre Furnica, dar și la o coborâre “la clăpar” cel puțin până la cota 1400, lucru ce ar fi stârnit proteste vehemente din partea fluierului piciorului stâng, deja certat cu clăparul omonim. Beneficiind și de plecarea cu o întârziere de circa 40 de minute a primei cabine de dimineață (strictețea programului de lucru se aplică doar în capătul dinspre sfârșitul acestuia), m-am văzut nevoit a face cale întoarsă puțin înainte de Vf. Bucura.

 

O stâncă de o formă interesantă în susul văii glaciare a Obârșiei. Mai mult ca sigur loc de aterizate pentru OZN-uri, ulterior loc sfânt al pelasgilor care au săpat un tunel lung de 3348 km de la Omu până în Egipt, pe unde au transportat bucată cu bucată Sfinxul de la Gizeh, dând apoi naștere civilizației egiptene și în general vieții pe Pământ…

Cerdacul (după unele surse Ceardacul, creând o periculoasă asemănare cu Ceardașul și dând apă la moară iredentei maghiare care atâta așteaptă ca să ridice pretenții asupra unui munte de peste două ori mai înalt decât orice le-a mai lăsat Tratatul de la Versailles)

Acestea fiind zise, să vină primăvara !