Cultura sub nămeți

Există şi persoane pe care iarna nu le ia niciodată prin surprindere. Nu se poate spune că sunt imuni la omăt, după cum veţi vedea, dar nu se plâng, nu se agită isteric pe la TV şi nu îl fac albie de porci pe primar.
În parcul Herăstrău, o sumă de domni respectabili, de diverse naţii, preocupări şi vechimi înfruntă în tăcere soarele torid al verii, sâcâitoarele ploi de toamnă şi frigul iernii. Acesta din urmă pare mai uşor de suportat dacă Baba Iarnă catadicseşte să-i împodobească pe distinşii literaţi cu câte o cuşmă groasă şi un guler călduros. Nu mai spun că respectivii cetăţeni există doar de la brâu în sus, ceea ce elimină necazurile cauzate de degerături la picioare. Dealtfel, a-i reprezenta pe oamenii iluştri doar ca bust e ceva absolut natural – ce, când vă gândiţi la Eminescu oare vă imaginaţi şi picioarele lui ? Nu, imaginea se rezumă la fruntea lui senină, chipul tineresc şi privirea pătrunzătoare ce dădea fiori reci liberalilor şi fierbinţi Veronicăi Micle.


Şi dacă tot am început cu Eminescu, iată-l aşteptând în tihnă apropiata aniversare a naşterii sale, când ar fi împlinit 161 de ani dacă o crudă soartă nu l-ar fi răpit atât de tânăr neamului său care-l adora.

Un alt poet nepereche – al ungurilor de data asta, slovacul (cel puţin după părinţi) Sándor Petőfi. Atât de multe puncte comune au aceşti doi poeţi nepereche – Eminescu şi Petőfi – încât formează împreună o minunată pereche.

Ca să rămânem la unguri, iată-l şi pe Béla Bartók, ardelean de-al nostru din Sânnicolau Mare, mare folclorist – a cules mai mult folclor românesc decât majoritatea muzicienilor români – şi compozitor de frunte al veacului trecut (al XX-lea, ca să n-avem vorbe).

Dacă tot suntem la muzică – Frederic Chopin. Cunoscut şi sub titlul – de foarte multă vreme deja expirat – de „poet al pianului”, autor al câtorva piese drăguţe dintre care unele sunt folosite şi ca sonerii de molecular (îs curios dacă şi-a ales careva partea a treia din Sonata nr. 2…)

Faţă în faţă cu Chopin se află baladierul nostru nepereche Ciprian Porumbescu (cel care s-a dus la Putna să cânte pe versurile poetului nepereche la împlinirea a 400 de ani de la ctitorirea mânăstirii de către domnitorul nepereche Ştefan cel Mare).

Acesta este şeful lor – Beethoven (numele şi l-a luat după eroul canin al unei cunoscute comedii cinematografice), autor, printre alte şlagăre, al imnului Uniunii Europene. Beethoven mai este cunoscut şi ca răspuns corect al celebrului quick quiz „Cine a compus simfonia a 5-a ?”.

Apropo de Uniunea Europeană, pe Insula Trandafirilor din Herăstrău autorităţile naţionale şi municipale au montat, într-un frumos efort de popularizare a sportului olimpic numit curling, un înălţător monument al UE, constând din ţestele a 12 „apostoli” marketaţi ca părinţi fondatori ai Uniunii. Aceasta este una dintre ţestele înzăpezite, nu ştiu exact a cui şi nici nu cred că are mare importanţă.

Dar ca să rămânem tot în zona limbii germane în care a compus şi Beethoven, îl avem aici pe Goethe (cit. Ghiote), fondator, alături de Schiller, al companiei Sturm&Drang GmbH, autor al unor poezii despre care prietenii mei nemţi îmi spun că-s foarte reuşite şi al poemului „Faust” (ăla cu un moşneguţ care, exasperat de traiul dur de pensionar, face o înţelegere cu Petre Ispirescu să rămână veşnic tânăr).

Un alt poet şi dramaturg, de data asta ucrainean: Taras Şevcenko. După unii comentatori (în general sportivi) strămoş al fostului star de la Chelsea, Andrei Şevcenko, Taras a primit de la Administraţia Lacuri şi Parcuri de Agrement Bucureşti (ALPAB) un amplasament de veci unde crivăţul mai zglobiu ca în alte unghere l-a lăsat ceva mai dezbrăcăţel. Părerea mea e că-i răzbunare rusească – ăştia nu prea i-au avut la inimă pe ucraineni.

Dovada iat-o chiar aici: respectabilul boyar Lev Nikolaevici e căptuşit cu tot ce trebuie şi n-are grija năpraznicelor geruri ale Câmpiei Ruse. Fie război, fie pace. Noroc că îi e cioplit numele în dreptul genunchiului, că altfel trebuia să mă credeţi pe cuvânt.

Nici compatriotul său Anton Pavlovici n-o duce rău la umbra livezii cu vişini din Grădina Japoneză.

Ne întâlnim, iată, şi cu Leonardo. Da Vinci, spre dezamăgirea fanilor lui di Caprio.Vestit matematician, poet, pictor, inventator şi, după unele cercetări mai recente, criptolog.

Victor Hugo, cam inconfortabil în mantoul său de zăpadă, ne destăinuie:

En hiver la terre pleure
Le soleil froid, pâle et doux,
Vient tard, et part de bonne heure,
Ennuyé du rendez-vous.

Peste Mânecă de Hugo (şi peste drum în parcul nostru) îl aflăm pe marele Will, cel sătul de atâta iarnă. A vrajbei lor.

Cei care ştiau că în Herăstrău avem şi un poet albanez câştigă fără tragere la sorţi un sejur de 2 persoane la schi în Albania ! Naim Frashëri, poetul renaşterii naţionale albaneze, mişcare căreia Porumbescu i-a făcut cadou – involuntar, e drept – melodia pentru imnul naţional.

Din ţara caprelor venim uşor către casă şi trecem pe la bulgari, cărora le furăm doi turişti pe care-i aducem la noi în plin sezon de schi (fond, că doar e Herăstrău):

Vasil Levski (pe numele său real Vasil Kuncev, dar şi-a luat pseudonimul Levski ca să fie simpatizat măcar de jumătate dintre suporterii din Sofia), revoluţionar înflăcărat, mort de tânăr, fiind executat prin spânzurare pe la 1873 de oficiali ai formaţiei Galatasaray Istanbul.

…şi Hristo Botev, alt revoluţionar şi luptător romantic pentru libertatea şi independenţa Bulgariei. Moartea lui eroică, puţin înainte de izbucnirea războiului ruso-(bine, fie: şi româno-) turc, ar fi un extraordinar subiect de epopee, dar cu atâţia luptători, bulgarilor nu le-au mai rămas şi poeţi. Mă rog, cel puţin nu nepereche.

Iată-ne din nou acasă, unde ne întâmpină – aţi ghicit – un revoluţionar: Nicolae Bălcescu. Odinioară foarte popular, când împodobea cu chipul său şovăielnic hârtia de 100, azi pomenit din când în când, şi atunci cu năduf, de şoferii blocaţi în trafic între Scala şi Universitate.

Nenea Iancu, celebru pentru piesele de teatru, a scris şi poezii. Despre iarnă a scris doar cât să ne anunţe că nu prea-i place:

Negreşit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.
Negreşit! Focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.
Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri ne-ncetat,
Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!

Mult mai cunoscut pentru o poezie de iarnă este Coşbuc. Deşi aparent mai încântat de iarnă decât Caragiale, sfârşeşte şi el prin a exclama „Noi vrem pământ !!”. Ehei, mai la primăvară, cumetre !

Acest bust nu are legendă explicativă, însă mie-mi pare a fi autorul Neamului Jderilor şi al Fraţilor Şoimăreşti.

Aici însă sunt blocat complet. Dacă cei care s-au întors de la schi din Albania au vreo idee, s-o trimită la poşta redacţiei. Pot câştiga o excursie la scooba diving în Mongolia.

Alexandru Vlahuţă, autorul volumului şi inspiratorul primei campanii de promovare din turismul românesc – „Romania. Simply picturesque”.

Apropo de pictură, avem şi ceva creaţii plastice:

Theodor Aman – Natură moartă de frig

Nicolae Grigorescu – Ţăran cu maramă

Ţărăncile nu sunt nici ele departe, şi sunt chiar din Muscel. Aliniate frumos cu hârdaiele la coadă la apă.

Colega lor e ceva mai stilizată şi nu poartă ciubăr, căci făptura-i fragilă e prea spiritualizată până la esenţă pentru asemenea munci grele.

Plimbarea noastră prin Herăstrău e gata. Am avut de toate: muzică, poezie, beletristică, dramaturgie, arte plastice, istorie, atât de la noi cât şi de la ei. Ba chiar şi concursuri cu premii. Un adevărat un festin eclectic ! Şi o mantie albă de nea aşezată gospodăreşte. Peste sat.



7 responses to “Cultura sub nămeți”

  1. Radu says:

    Imi place fina si neasteptata impletire a diverselor motive si subiecte. As zice chiar ca acest stil imi aduce aminte de poeziile domnului Profesor Dan Barbilian, care alatura termeni aparent fara legatura pentru a obtine o explozie de intelesuri si pentru a augmenta expresivitatea limbii la extrem, as zice.

    Cu toate acestea, nu pot sa ma abtin sa nu observ ca pe alocuri revine ca un lait (sic!) motiv (nu chiar obsesiv) motivul fotbalului, apropo de care trebuie sa mentionez ca Șevcenko a fost mult mai cunoscut la A.C. Milan decat la Chelsea 😉

  2. Florin says:

    Maestre, exageraţi, desigur, şi mă faceţi să mă emoţionez. Singurul domeniu în care mă pot compara cu distinsul poet Ion Barbu, ba chiar m-aş arunca să spun că îl depăşesc oleacă, este calitatea criticilor literari.

  3. Ducu says:

    Savuroso-fabulos. Cu o singura nelamurire: Chelsea a jucat fotbal inainte sau dupa ce-a parasit tatal ei incinta alba a casei?:P

  4. Cosmin Manci says:

    frumos Florine, bravo !

  5. Sara says:

    Imi place mult!!!

  6. Andrei says:

    Farmecul discret al inzapezirii v-a prilejuit, draga maestre, un eseu fotografic de adanca eruditie si penetranta sagacitate. Ma alatur corului: Bravo!

  7. […] dar nu m-am putut abține să nu-l caut în original pe Naim Frashëri, prietenul meu din Herăstrău…). …și nelipsita fotografie de […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *