Cucerirea Cetății Râșnovului

Vă leat 7518 de la facerea lumii, douămii şi zece de la naşterea lui Hristos, s-au ridicat oaste mare dinspre ţinuturile de jos ale Valahiei şi au pornit de-au trecut munţii cei nalţi să să ducă şi să ieie cetatea cea trufaşă a Râşnovului.


Şi-apoi oastea nu era numaidecât numeroasă, dar era chivernisită din oşteni destoinici şi chibzuiţi, în frunte cu viteazul căpitan Mihnea ot Pajura, carelui cu ispravă şi osârdie îi ajuta tătâne-său de îi ţinea hronicul fie desenat pe nişte alcătuiri drăceşti într-o cutie neagră, fie cu vorbe meşteşugite pe nesfârşita pânză de-i zice Printrenet.

Istoria astei cetăţi e ştiută de mai toată obştea: venetici saşi o au ridicat dimpreună cu valahii locului, zice-se pentru a ridica stavilă în calea neastâmpărului năvălitorilor necredincioşi din Ţara Turcească şi Tătărască – căci aceştia amarnic mai bântuiau ţinuturile noastre în vremea ceea.
Saşii îi ziceau Risenau pre graiul lor stâlcit, chit că nemţii de azi îi zic curat Rosenau, trăgându-şi ea numele de la floarea de trandafil. Şi dacă au găsit bun loc pe o culme de deal s-au pus cu chibzuinţă a încropi cetate de piatră – căci piatră nu s-a pomenit să lipsească vreodată obştii ce sălăşluia între munţii ce azi se zic Postăvaru şi Bucegi.

Multe neamuri se nevoiră a o supune lor: după turci şi tătari, mai târziu vrură Bathoreştii ori austriacii. Mai înspre zilele noastre o luă un talian ca să scoată ban din piatra ei seacă, apoi râşnovenii şi-o luară îndărăt.

Dar iată că veni ziua de care pomeneam, când dinspre drumul de vamă al Predealului apăru oastea valahă. Ei îşi lăsară carul de asalt în parcarea de la poalele dealului, căci apărătorii cetăţii nu îngăduie accesul vrăjmaşilor cu carele până la poartă. Apoi, luându-şi picioarele la spinare, urcară pe drumul ce suie molcom spre cetate. Mai zăboviră preţ de cât ai înşeua bidiviul spre a privi la joaca unor oameni de-ai locului – să tot fi fost cam la două duzini, împărţiţi în două cete şi îmbrăcaţi în nişte izmene scurte de ziceai că nu le-a ajuns inul – ce loveau cu picioarele o beşică umflată, nevoindu-se fiecare a o băga celuilalt într-un ţarc mărginit de năvoade.

Îi lăsară apoi pe râşnoveni cu distracţia lor adusă tocmai din Inglitera şi suiră mai departe, pe sub falnici copaci ce-şi scuturau la sfârşit de Brumărel ultimele frunze, vegheaţi din naltul ceriului de o jumătate de lună mincinoasă care nu se sinchisea că măria sa Soarele era şi dânsul de două prăjini pe boltă.

Şi suiră ei pieptiş povârnişul ce apăra cetatea, fără a ţine seamă de primejdie.

Ei, dar când vitejii noştri ajunseră la zidul cetăţii începu luptă crâncenă. Căci străjerii cetăţii nu se dădură bătuţi cu una cu două, ci luptară vitejeşte într-un chip vrednic de hronicile cele mai strălucite.

Mai înainte, hronicarul însuşi lăsă pana şi puse mâna pe paloş, dar în nevolnicia sa nu izbuti să-l clintească pe vajnicul cavaler ce veghea asupra porţii. Atunci se învrednici chiar viteazul căpitan Mihnea de luă sabia şi se luptă parte-n parte cu străjerul cetăţii, până îl răpuse-n luptă dreaptă.

De-acum nimic nu mai stătea în calea cuceritorilor, cari nu mai trebuiră decât să plătească, după obicei străvechi, bilet de intrare starostelui de la poarta cetăţii: zece zloţi pentru oameni în toată firea, cinci pentru prunci şi căpitani.

Ajunşi între zidurile cetăţii de-acum supuse, căpitanul şi tătâne-său porniră a cerceta locul. Mai întâi, căpitanul Mihnea se încredinţă că tunurile cetăţii sunt la locul lor şi că vor deznădăjdui pe orişice vrăjmaş va cuteza să atace cetatea tocmai luată.

Cetatea îşi ducea viaţa împăcată de fiecare zi, cu neguţătorii îmbiindu-i pe trecători cu marfa lor pestriţă de-i zice ca pe frânceşte suvinir, cu musafiri veniţi de prin toată Ţara Bârsei ori chiar de dincolo de munţi, din Ţara Muntenească, să se minuneze de-aşa cetate mândră.

La un ceas ajunseră ei la o fântână adâncă, cu o roată mare din lemn. Zic bătrânii şi hronicile că o au săpat doi prinşi turci, pe carele i-au momit cu făgăduiala că, după ce or săpa fântână adâncă cu apă proaspătă, şi-or dobândi slobozirea. Dar oamenii cei haini nu şi-au ţinut făgăduinţa şi nu i-au slobozit pe bieţii păgâni, cărora le-or fi putrezit oasele în puţul adânc.

Iertăciune cer de la cetitorii mei dacă îndrăznesc a spune că mie unuia aşa o istorisire îmi pare cusută cu aţă albă, că am mai auzit-o nesmintită şi la falnica cetate a Hunedorii, iar alţi megieşi ori fârtaţi de-ai mei îmi povestiră cu dichis istorii tare ciudat de asămănătoare de prin alte cetăţi vrednice de laudă din Ţara Leşească ori din cea Ungurească. Iată de aceea am cutezat a vă desena aici fântâna în haină de iarnă, căci auzind aşa istorie nevrednică de crezare, mintenaş îngheţă şi apa dintr-ânsa şi se făcu numaidecât un ger cumplit.

Mai zăbovit-am apoi pe zidurile cetăţii spre a scruta zările. Căci din culmea dealului pe care stă ridicată cetatea numai bine privirea cuprinde întreaga Ţară a Bârsei, mărginită spre miazăzi de neclintiţii munţi ai Bucegilor şi Pietrii Craiului.

Iar la poalele cetăţii se aşează frumos oraşul ce se zice şi el Râşnov, în care saşii au durat uliţe pietruite, trase parcă cu sfoara, şi case cu ziduri mândre şi o biserică de piatră, iar comuniştii au durat o fabrică de scule aşchietoare.

Mulţămiţi fiind noi, oastea valahă, de luarea cetăţii Râşnovului dar luând seama că suntem prea puţini spre a o stăpâni cum se cuvine în toată vremea, hotărât-am a purcede spre căşile noastre şi să-i lăsăm pe bravii râşnoveni să vămuiască şi de acum încolo pe toţi musafirii de cei zece zloţi.

Căci cetate mândră au dânşii a arăta oaspeţilor, şi se cuvine să o facă neîngrădit. Nevolnicul hronicar s-a sârguit doar a vă deştepta năzuinţa. Iar dacă a izbândit, fericire mai mare nici că şi-ar putea găsi.



8 responses to “Cucerirea Cetății Râșnovului”

  1. Radu says:

    Absolut savuros stilul cronicaresc 🙂

    Brava bre!

  2. Ducu says:

    BESTIAL, ca tot ce face si spune prietenul Florin:)

  3. Florin says:

    Prieteni, vă mulțămesc prea-plecat, iar fârtatului Ducu îi doresc să aibă parte de zgomot mic și profunzime de câmp mare !

  4. Anonymous says:

    Felicitari capitanului Mihnea ot Pajura si tatucului care il ajuta si sprijina in asemenea descoperiri de lume!

  5. Nenea tata lu' Andrei says:

    Dupa Delta, Nejlov( poduri… dentare), cu probabile treceri prin Bixad, dupa cucerirea Cetatii Rasnovului te astept si in Cetatea Sighisoarei pentru testarea adancimii paraului Saes si stabilirea traseului initial( nu- l uita pe proprietarul caiacului).

  6. Florin says:

    Nenea tata lu Andrei, dacă-l (mai) lăsați pe Andrei cu caiacu după toate cele ce ați aflat din presă, atunci o să vin sigur, mulțumindu-vă de pe acum pentru invitație. Mai greu o să fie să-și scoată Andrei caiacul de unde l-a vârât cu simț de răspundere.

  7. […] de un alt vulcanolog de noroi de amplă recunoaștere internațională: vestitul căpitan Mihnea, spaima Râșnoavelor și stăpânul undițelor. Ca și în alte dăți, bicicletele ne-au stat credincios sub șezut. […]

  8. […] navigation ← Previous Next […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *