Cu caiacul în căutarea dinților lui Sinan Pașa

23 august 1595. Mihai Viteazul, în fruntea unei oști de 10.000 de valahi inimoși, cu sprijinul câtorva mii de secui autonomiști, pune pe fugă mult mai numeroasa oaste otomană condusă de Sinan Pașa, în bătălia de la Călugăreni.  Atât de strălucită a fost această izbândă, încât viteazul nostru domnitor s-a retras imediat în munți, dar asta este altă poveste. Important este că bătălia de pe Neajlov a ajuns unul dintre momentele-vedetă ale istoriografiei românești, inclusiv datorită legendei celor doi dinți pe care Sinan Pașa și i-ar fi lăsat în mlaștina Neajlovului.

26 septembrie 2010. O expediție internațională formată din mine și Andrei Sitaru pleacă în Delta Neajlovului, în căutarea celor doi faimoși dinți ai lui Sinan.

Echipamentul specific de căutare constă din:
– nava de cercetare „Rechinul”
– padele cu sonar la ambele capete (pentru radiolocație stereofonică)
– costume de neopren cu GPS
– vestă de salvare cu buzunăraș izolat fonic (pentru salvarea și depozitarea dinților și pentru ca să nu se audă clănțănitul acestora, apa fiind destul de rece)
– săculeț impermeabil pentru protecția kitului portabil de analiză ADN.

Traseul urmat de nava de cercetare a fost centrat în zona Bălții Comana. Deși majoritatea izvoarelor istoriografice atestă desfășurarea bătăliei în perimetrul Călugăreni, în jurul podului peste Neajlov de pe DN5/E70 București – Giurgiu și, pe cale de consecință, submersia iluștrilor dinți otomani în zona respectivă, simulările computerizate bazate pe viteza de curgere a Neajlovului, configurația albiei și scurgerea inexorabilă a timpului au arătat că, în acest moment, prețiosul material dentar al Marelui Vizir ar trebui să se odihnească în mâl pe raza Bălții Comana, cam la 20 km est de Călugăreni

Expediția a avut două etape distincte. Prima, dimineața pe o ploaie măruntă, a pornit de lângă locuințele lacustre ale Satului celtic către aval, până aproape de Mănăstirea Comana.

O bună parte a traseului a șerpuit printre stufărișuri dese prin care nici cerul nu se mai putea zări. Albia ajungea adesea atât de îngustă, încât nu era chip să manevrezi padela cum scrie la manualul de caiac, iar înaintarea era posibilă datorită curentului și prin transformarea padelei în pagae și a caiacului în pirogă de papuași ieșiți la vânătoare de șerpi în junglele Timorului.

Deoarece a devenit limpede că era peste putință să mergem îndărăt pe calea apei, am extras Rechinul pe uscat, având grijă să nu deteriorăm echipamentele științifice, și i-am încredințat misiunea de a-l păzi cu prețul vieții pe Andrei, rămas să efectueze niște analize chimice pe câteva mostre de bere Ciuc în ambianța unui laborator local.

Estimp, m-am dus în marș forțat cale de 5 km pentru a aduce port-Rechinul (același Logan bleumarin care a fost de serviciu și în Dobrogea). Trebuie că eram o apariție tare stranie pe ulițele Comanei – o arătare în costum ca de scafandrier, dar cu sandale și fără tub de oxigen, purtând pe cap o șapcă roșie și într-o mână un săculeț de aceeași culoare (știți care – săculețul ADN) și mărșăluind vioi spre pădure…

Revenirea port-rechinului în punctul inițial al călătoriei, în zona Fântânii cu Nuc, împreună cu întregul echipaj și calabalâcul expediționar complet, a marcat începutul celei de-a doua etape a expediției. De data aceasta, investigațiile s-au concentrat în amonte de punctul de lăsare la apă, către Călugăreni.

Niciun element natural dușmănos nu ne-a mai obstrucționat: calea prin stuf era îndeajuns de lată, soarele ne zâmbea prietenos de pe bolta cerului iar apa era limpede și calmă. Din stuf s-a ițit un bâtlan roșu (Ardea purpurea), iar în fața noastră un pui de lebădă își lua zborul cu zgomot greu de hidroavion din anii ’30, căutându-și un alt loc în lungul gârlei de fiecare dată când ne apropiam sub limita lui de siguranță.

(acuma în poza de mai sus nu e un pui, ci doi adulți, dar cititorii îmi vor acorda, nădăjduiesc, indulgența lor pentru imagini băgate “de pe stoc”, că doar nu era să car tele-ul în caiac…)

Atmosfera optimistă a fost susținută muzical și prin vocea de bas de regiment a lui Andrei, care m-a binedispus cu șlagăre de cătănie din repertoriul lui Nicolae Palit. Am înaintat fără dificultăți cam 4 km în susul apei, contra unui curent molcuț dar care își arătase deja iscusința de a ne purta la vale. A făcut-o și de această dată, după ce am hotărât suspendarea cercetărilor.

Căci zeița arheologiei subacvatice nu a dorit să ne zâmbească și ea precum soarele, drept pentru care dinții lui Sinan continuă să-l aștepte undeva în mâlul Comanei pe fericitul cercetător care va lega pentru totdeauna legenda de adevărul istoric.

În episodul următor: Cu schiurile în căutarea dinților lui Sinan Pașa



6 responses to “Cu caiacul în căutarea dinților lui Sinan Pașa”

  1. adi says:

    Acum ca ma uit atent la poze imi dau seama de ce traim in “Tara lui Papura Voda”. Ca de obicei istorisirea este captivanta si educativa.Poate data viitoare va fac galerie la “sincron” impreuna cu Capitanul.

  2. Dintosu' BOSS Paznicu' says:

    Lumea moare de foame, si voua va arde de plimbat cu caiacul? Voi nu vedeti ce se intampla in tara? Florin, te credeam om serios, ce naiba!!! Si te inhaitezi cu toti pierde-vara si te plimbi aiurea prin tramvai cu barca. Uie ce moaca are mitocanu ala!! Si mai sta si la bere in timp ce tu umbli sa reusesti sa aduci masina sa puteti merge acasa.
    Dar padurea Cormana e foarte frumoasa, pacat ca nu avem drumuri dom'le, ca era plin ochi acolo. Mai manci un mic, mai asculti o manea, ca oamenii, nu deranjezi pe nimeni.

  3. Florin says:

    Ce manele, bre Dințosule ? N-auzi că am avut rimeicuri laiv după Nicolae Palit ? Păi Adi Miracol și Florin Parizer sunt mici copii pe lângă prestația lu Sitaru, ce padela mea ?!

  4. mihai says:

    sal,ma bag in seama…stufarisurile alea-s furate din delta mea?rau de tot daca e asa ,ai interdictie la bere cand vii in delta….auzi, daca tot sunteti prin tinuturi de
    legenda…tepele lui Tepes nu sunt de gasit ca ar cam fi nevoie de ele…
    si,sa-ti vand un pont Florin…oare de ce-i spune prietenului tau Dintosu?Nu ascunde ceva tematic si te-a dus in eroare?cauta-l..

  5. Florin says:

    Mihai, după cum văd eu treburile, mlaştinile Neajlovului sunt un pământ mai vechi decât Delta ta, deci am motive să suspectez că strămoşii tăi au sustras eşantioane de stuf de pe balta Comanei şi le-au aclimatizat în Deltă 😉
    Ţepele lui Ţepeş au fost văzute ultima oară în Piaţa Victoriei, acum vreo 6 ani. De atunci nu mai ştie nimeni nimic de ele. E drept că avem parte zilnic de altele…
    Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu stilul co-padelistului meu, Dinţosul = Andrei 🙂

  6. […] limpezit din capul locului: aparentul insucces al precedentei expediții de căutare cu caiaculnu este, dragi iubitori de arheologie stomatologică, decât un eșec parțial de etapă. De fapt, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *