Cu caiacele prin Deltă se extinde (partea a II-a)

(partea I aici)

Miercuri

Nu știu ce tratate de pace s-au semnat peste noapte, dar la răsăritul soarelui nu mai e nici urmă din vuietul de aseară: marea e mai plată ca lacul din Cișmigiu în timpul săptămânii. Colegii mai fură o oră de somn, eu fac poze, câțiva cai servesc în tihnă micul dejun prin stufărișul de lângă corturi. Liniște, armonie, pace și prietenie între popoare.

Pe la 7 suntem cu toții treji. O cafeluță, o conservă, strâns cortul, ce mai – la 10 suntem pe apă. Azi mergem până la Perișor. Distanța nu e mare – 17 km în linie dreaptă; pare foarte lejer, ca pentru bătrânei.

Trecem de capul Roch, așadar din Melea în Mare. Aici se schimbă oleacă treaba, și o hulă lungă ne ia în primire. Nu mă plâng, la urma urmei abia așteptam să ies pe mare, iar senzația e destul de plăcută. Cel puțin în primele 15-20 de minute. Pe urmă hula devine tot mai insistentă, vrând parcă să știe ce fel de conservă am avut la micul dejun. E un oarecare disconfort, dar, pentru un lup de Herăstrău, am un stomac rezonabil de tare. Problema e că am în față 15 km de apă, niciun reper și o deplină monotonie. Dintrodată etapa cea lejeră pare îngrozitor de lungă. Prietenul meu GPS mă asigură că înaintez, deși nimic din jurul meu nu îmi dă senzația asta. Ca să treacă timpul mai plăcut, mă culturalizez ascultând din memorie frânturi aleatorii din „Parsifal” de Wagner. Am stat în dubiu dacă să nu pun „Olandezul zburător”, dar parcă-s cam multe furtuni pe mare în opera aia, aș vrea ceva pe teren mai solid, să mai compensez din tangaj și ruliu.

Fragment din opera „Olandezul zburător”

Pe la corul din actul 3 tangajul și ruliul par să câștige partida cu soliditatea munților unde sălășluiesc cavalerii Graalului. Cer pauză de la dirijor și o iau perpendicular spre mal. Silviu și Liviu sunt deja acolo, cred că ei au avut în program ceva polci rapide de Strauss. Releul de la Perișor se vede la vreo 2 km, deja ziua de padelat e pe sfârșite. La momentul potrivit, căci marea pare să se cam înfoaie la noi.

După încă un scurt intermezzo suntem deja pe plajă la Perișor. Aici, surpriza e totală: ne întâmpină cu entuziasm de un omuleț scund, bondoc, agitat dar tare simpatic – Radu, un pescar ce-și face veacul pe malul mării cât e vara de lungă. De fapt Radu ne întâmpină cu mult mai mult decât cu entuziasm: cu o Grasă de Cotnari, asezonată cu apă milenară și cuburi de gheață ! Șpriț rece în mijlocul pustietății ! Lăudați pe Domnul, caiaciștii mei !

Pe plajă la Perișor

Radu e și el caiacist utilitar, are un caiac sit-on-top cu care face naveta de câteva ori pe zi la vreo 200 de metri în larg, unde are niște plase (de-alea de prins pește, nu de-alea administrative). Solidaritatea caiacistică ar putea fi o explicație a ospitalității neașteptate a lui Radu. Sau poate omul e pur și simplu suflet de mamă ?!… În mod cert varianta a doua, pentru că ne promite pentru seară hamsie prăjită în mălai ! Nu îmi vine să cred ce ghinion pot să am ! Iar car conserve degeaba și mă întorc cu ele acasă !

Condiția pentru hamsii prăjite e să ni le curățăm singuri, dacă considerăm necesar. Băieții sunt în corturi, la somnul de frumusețe, iar eu singur nu știu să zic dacă o fi sau nu necesar, așa că mă apuc de curățat, pentru orice eventualitate. Cam anevoioasă claca la hamsii de unul singur, dar îmi vin în ajutor cavalerii Graalului, reluând corul de unde l-am lăsat mai anțărț pe mare.

Cina e de neuitat: nu mai avem Grasă, că le-am băut pe toate, dar avem un roze de Huși. Hamsiile sunt demențiale – se pare că am făcut treabă bună cu cavalerii Graalului – iar Liviu a fost un erou al cratiței, prăjindu-le cu simț de răspundere pe aragazul slinos din coșmelia lui Radu. Asezonăm cu politică și mondenități, iar gazda noastră are câte o vorbă bună pentru mamele și strămoșii fiecărui nefericit care ajunge în spumoasa conversație.

Răsare Luna din mare. Silviu și cu mine nu ne dăm culcați, e prea frumoasă seara, o mai lungim cu vorba. Bate vântul, nu e nici aripă de țânțar. Acum trei ani, pe aceeași plajă, era măcel… Singura neliniște vine dinspre Mare, care de când am tras la mal și până acum s-a montat cu simț de răspundere – oare reușim să plecăm mâine spre Gura Portiței ? Sau dăm bir cu fugiții și intrăm prin spate, pe canalul Perișor ?…

Joi

Zgomotul continuu al valurilor are un efect paradoxal – odihna e mai profundă decât în cea mai adâncă liniște. Iar surpriza plăcută e că valurile s-au mai domolit și sunt „navigabile”, cu condiția să ne mișcăm cu talent și să profităm cât mai mult de dimineața relativ calmă, căci nu știm ce-o fi mai încolo. Azi avem 25 km de navigație costieră până la Gura Portiței.

Hula e vioaie, dar gestionabilă. Până la un punct totuși, când mă cer pe mal pentru stabilizarea hipotalamusului. Veștile proaste continuă: GPS-ul nu mai funcționează. Nu suntem defel în pericol să ne rătăcim, dar parametrul Distance To Destination ajunsese să-mi fie ca un prieten drag. Acum îl mai am doar pe Wagner. Sigur, îi am și pe băieți, dar ei se plictisesc repede de ritmul meu și o iau înainte; măcar Wagner n-are încotro și e nevoit să meargă cu mine în caiac.

La Periteașca mă conversez cu un lipovean aflat în serviciul de permanență la cherhana. Omul candidează cu șanse mari la titlul de cel mai neinteligibil vorbitor de limbă română pe care l-am auzit vreodată. Nu funcționează nici subtitrările, totuși reușesc să pricep că ceva mai devreme doi bicicliști au trecut în sens invers nouă, adică spre Perișor. Pe uscat, evident. Bine de știut !

Repetiția este mama învățăturii

Mai cu o uvertură de Wagner, mai numărând stâlpii de curent care încep să se înșire pe mal, ne apropiem de Gura Portiței. E timpul să iau în sfârșit o piatră în gură – aștept momentul ăsta de vreo 6 ani, de când am intrat în secta caiaciștilor ! Odată ajuns pe mal, realizez totuși că o bere rece ar prinde mult mai bine decât o piatră, părere împărtășită și de restul echipajului. Mai pe seară, după instalarea corturilor în zona special destinată proletariatului, atacăm o ciorbă de pește, niște icre și un somn prăjit. Nu lipsește nici „martie din Post” – tradiționalul șpriț rece. Cum era să lipsească ?! N-a lipsit el nici printre rudimentele de civilizație de la Perișor ! Să vărs câteva picături de sufletul repausatului meu GPS, fie-i antena ușoară !

Vineri

Ultima zi. Azi trecem înapoi la apă dulce, pe Razelm-Golovița. Cum la Gura Portiței marea nu comunică direct cu complexul lagunar, transbordarea caiacelor trebuie făcută 100 de metri pe uscat, cu ajutorul unui tractoraș de prin partea locului; 50 lei mai târziu deversăm caiacele în Golovița.

La Gura Portiței

Până ne-am gătat toate tabieturile și cât ne-am trambalat de colo colo, s-a făcut deja 11 și vântul deja s-a stârnit pe lac. Cât timp patinăm pe lângă stuf, lucrurile sunt sub control, însă curând vom ieși în câmp deschis, traversând spre capul Doloșman. Decid să mai trag de timp cu traversarea, făcând o escală pe insula Bisericuța, în vreme ce Liviu și Silviu au luat cap compas Doloșman.

Insula Bisericuța e o reminiscență de platou continental dobrogean în mijlocul fostei lagune marine, astăzi luată în stăpânire de apele dulci ale Razelmului. Se ridică la vreo 10 metri deasupra apei, cât de-o panoramă cu capul Doloșman aflat la 2 km mai spre vest. Acolo trebuie să ajung.

Țărmul insulei Bisericuța

Pun din nou mâna pe padelă și o iau la picior (vine vorba !). Am de recuperat și întârzierea față de colegii mei lipsiți de preocupări de palmares geografic și fotografic. Beleaua e că vântul bate tare/ rănile mă dor, iar valurile mă atacă din lateral dreapta. Și sunt valuri parșive, de Razelm !  Aparatura foto dispare rapid în cel mai etanș cu putință compartiment al lui Cufundache, ca să nu pățesc și cu Mark II ce am pățit la Sulina cu Mark I. N-am timp să mai pun nici muzică, plus că oricum ar sări acul de pe disc pe valurile astea. E cea mai serioasă încercare nautică din tura asta, și vine tocmai la timp, că mai era puțin, se termina expediția și riscam să zic că am avut numai ape line ! Dar cei 2 km dintre Bisericuța și Doloșman trec fără incidente majore, și îl acostez pe Cufundache frumos lângă bărcuțele colegilor, care s-au întins undeva la umbră și se bucură de soare. Colegii, nu bărcuțele.

Capul Doloșman este un fel de cap Caliacra al României, dar la proporții mult mai modeste. Cum însă Doloșmanul e cel mai apropiat lucru pe care-l avem de ideea de stânci prăvălinde în mare, defilăm cu el și ținem capul sus – la urma urmei alții n-au nici ieșire la mare. Bine, că nici Doloșmanul nu mai iese la mare de ceva vreme, dar asta e, geografia nu stă în loc și n-o să ne împiedicăm de detalii.

Capul Doloșman

Ultima etapă de vâslit ne poartă de-a lungul malului nordic al Goloviței, salutând din mers Jurilovca, locul unde mi-am făcut debutul în cariera de caiacist. Purtați de un vânt vioi și un val săltăreț de la pupa, nu mai întârziem mult până la punctul terminus al expediției: hotelul plutitor „Săgeata Apei”.

„Săgeata apei”

Las colegilor mei un mic avans, pentru a le permite să-mi alcătuiască un comitet de întâmpinare adecvat, însă Vali se întrece din nou pe sine și îmi întinde o mână prietenoasă în care se află o doză de bere rece și mai prietenoasă. Filozofia mea în domeniul berii e simplă: cea mai bună bere este berea rece băută la vremea ei. Iar berea oferită de Vali drept premiu de bun-venit și bun-încheiat este una din cele mai bune beri pe care le-am băut vreodată. Mulțumesc, prietene !

Cel din urmă prânz deltaic are în meniu ciorbă de pește, plachie de crap și, desigur, șpriț rece. Așa, de încheiere. „Depanăm” amintiri, punem statusuri pe feisbuc, printre picături (de șpriț) mai strângem din catrafuse. Mai pe seară Vali nu rezistă și mai ia un caras prăjit. Îl înțeleg, va fi greu un an de zile de-acum încolo, până la următoarea expediție !

Până atunci însă îmi iau și eu deocamdată rămas bun de la răbdătorii mei cititori – câți or mai fi rămas, cu promisiunea că următoarea postare de pe acest blog tot mai scump la vorbă nu va fi iar una din seria „Cu caiacele prin Deltă”…



One response to “Cu caiacele prin Deltă se extinde (partea a II-a)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *