Coceanul şi marea

Am scăpat de Bangkok. Mi-a mai revenit culoarea în obraji, iar cu puţin noroc ceva culoare ar putea apărea în mai multe zone de piele, pentru că ne îndreptăm către un mic şi retras paradis al plajelor thailandeze, insula Koh Chang. Mai pe româneşte, Cocean.

Cocean nu e nici atât de cunoscut, nici atât de lesne accesibil precum cele două staţiuni consacrate ale litoralului thailandez – Pattaya şi Phuket. Totuşi, 6 ore de mers cu autocarul, feribotul şi songthaew-ul din Bangkok nu sunt chiar un capăt de ţară când chiar vrei să ajungi într-un capăt de ţară: Coceanul se află în extremitatea de sud-est a Thailandei, aproape de graniţa cu Cambodgia.

Atracția principală care ne-a mânat așadar spre Cocean a fost promisiunea unor plaje idilice, diferite de orice am mai văzut până acum.

Coceanul nostru e prăjit neuniform: țărmul nordic și vestic sunt destul de aglomerate, cu plaje generoase și bine amenajate, în timp ce în sud și est plajele sunt mai puține (la fel ca și turiștii) și mai sălbatice (spre deosebire de turiști).

Koh Chang, plaja, beach, sea, mare, resort

Partea mai comercială a insulei Cocean. Un fel de Mamaia la noi, sau Pattaya la ei.

Şi partea mai puţin comercială…

Unde am stat noi, în sud-estul Coceanului, nu am avut plajă în fața casei, ci cam la 1 km în larg, pe o insuliță accesibilă cu caiacul. Plăcut, ca gen de activitate. Neplăcut, deoarece ultimele zvâcniri ale sezonului ploios și furtunos au încrețit marea în calea caiacului, limitând numărul zilelor „plăjibile” la una singură. Plăcut, pentru că astfel am putut să mai diversificăm distracțiile.

După o ploaie sănătoasă, insula pare că fumegă

Aşa am ajuns la plajă

E plin nisipul de astfel de bucăţi de coral aduse de maree

Plaja cu nisipul cel mai fin pe care l-am văzut vreodată este de fapt o fâșie de nisip lată de vreo 3-4 metri, care înaintează în mare vreo 40 de metri. Asta când nu înaintează marea peste ea cu vreo juma’ de metru, și anume zilnic pe timpul fluxului. Amănuntul nu face acest colț de paradis mai puțin atractiv. Lucru pe care însă îl reușește paragina aproape desăvârșită în care e lăsată insulița.

Fâşia de plajă, văzută tocmai din camera de la pensiune

Se pare că până nu demult pe insuliță (Koh Phrao Nok pe numele ei) a funcționat un mic complex de bungalowuri și un hotel. Nu pot să-mi imaginez un motiv pentru care un loc frumos amenajat ar fi fost părăsit, în condițiile în care pe „mainland” (să-i zicem așa insulei mai mari, Cocean) cererea de servicii turistice de calitate nu e întotdeauna satisfăcută de ofertă. O posibilă explicație ar putea fi dulcea delăsare în care se complac thailandezii, având probabil în vedere că întreținerea acestui complex izolat nu ar fi tocmai ușoară.

Un idilic chioşculeţ lăsat de izbelişte sub cocotieri

Astăzi doar un localnic sfrijit și ars de soare își mai face de lucru printre ruine, având pesemne grijă ca mizeria și neorânduiala să nu treacă peste un anumit nivel la care deja s-ar vedea în pozele făcute de turiști.

Ceea ce mă duce cu gândul, prin extrapolare, că mai toate pozele pe care le putem vedea prin pliante sau pe net și care fac reclamă cine știe căror colțuri de paradis din Oceanul X sau Marea Y pot fi lesne făcute în așa fel încât să nu vedem decât ce trebuie. În linii mari, cam ceea ce m-am străduit și eu, ca să fiu credibil când zic că a fost cea mai frumoasă plajă pe care am călcat până acum (totuși luați asta cum grano salis, ca venind de la unul nu prea dus la plajă).

Ca majoritatea insulelor răsărite hodoronc-tronc în mijlocul mării, și Coceanul e o insulă muntoasă. Logic, un munte e mai probabil să se ridice din mare decât o câmpie, nu ? Unde e munte și plouă, sunt și cascade. La una dintre ele ne-am mobilizat și noi.

Cascada Kiri Phet

Pentru a ajunge la cascada Khiri Phet am mers mai puţin de o oră cu bicicleta pe un drum ce trece printr-o plantaţie de cocotieri. La final am completat cu 10 minute pe jos prin pădure. Adică prin junglă, tehnic vorbind, deşi nimic specific nu trăda acest lucru.

Prin plantaţia de cocotieri

Cocotier în fragedă pruncie

Ne-am abătut şi printr-o pădure de mangrove ce decorează zona de ţărm supusă mareei din golful Salakphet. Accesul se face pe o podişcă de lemn care mi-a amintit de Tinovul Mohoş, la Sf. Ana, un alt loc cu vegetaţie stranie.

Ajungând acolo la vremea refluxului, n-am prins imaginea pădurii care iese direct din apă, în schimb am prins în direct nişte pocnituri straşnice: bule de aer prinse cumva în mâl îşi croiesc drum afară şi scot nişte sunete precum băşicile din foliile de ambalaj din plastic aerat.

Dealtfel Cocean te delectează cu zgomote felurite. Dormind cu geamul deschis, spre dimineaţă, pe la 4, m-am trezit buimac din cauza unui ţiuit infernal. Ştiţi cum scârţâie şinele de tren la o curbă strânsă ? Ei, exact aşa, doar că mult mai tare şi absolut interminabil ! De vină este o specie de cicade, înrudite cu cele de pe la noi care prin iunie se manifestă similar, doar că în miezul zilei şi la cote sonore cât de cât suportabile.

cicade

O singură cicadă nu face mare brânză. Dar când se strâng la şezătoare…

Cocean noaptea

Pe insula Cocean există şi o rezervaţie de elefanţi. Dacă-ţi faci programare, poţi să te şi dai pe elefant. Dacă nu, doar îi admiri, ceea ce nouă ni s-a părut oricum suficient de spectaculos.

Ban Kwam Chang elephant reserve

În rezervaţia Ban Kwam Chang

Rezervaţia se află în junglă şi fiecare elefant are un îngrijitor dedicat care îl hrăneşte, îl spală şi îl conduce în plimbările cu turiştii prin junglă. În afara “programului de lucru”, elefantul stă singur într-un perimetru pe care el îl ştie bine şi pe care nu-l părăseşte, deşi nimic nu l-ar opri. Doar de picioarele din faţă are prins un lanţ care-l împiedică s-o rupă la fugă ca bezmeticul.

Îngrijitor ţinându-şi elefantul între picioare

Cum rezervaţia se află în capătul celălalt al insulei, până acolo am ajuns cu un scuter închiriat de la gazda noastră, Dieter, un neamţ stabilit în Thailanda şi a cărui rigoare nemţească a fost demult îmblânzită de indolenţa atât de dragă thailandezilor. În treacăt fie spus că scuterul era un Suzuki care mi-a smuls un oftat melancolic după Bîzul meu rămas la hibernat în garaj.

Tradiţii locale – sortatul peştelui în curtea unui templu. Din fericire, în fotografie nu apar mirosurile.

Cocean în zori de zi

Ultima seară în Cocean a prilejuit şi o experienţă culturală de neuitat. Am aflat de la o thailandeză (care, surprinzător, vorbea bine engleza, chiar mult mai inteligibil decât prietenul ei, englez din Lancashire…) că în seara aceea avea loc o sărbătoare populară tradiţională, constând în lansarea la apă a unor plăcinte împodobite cu flori şi lumânări. Ne-am procurat şi noi o plăcintă contra sumei de 16 lei şi am pornit spre farul din Salakphet.

Plăcintă florală cu lumânări

Pe digul ce duce la far – nebunie. Oameni cu plăcinte aprinse, puştani care beau, râd şi vorbesc zgomotos, negustori care vând tot felul de prostii – ce mai, ca la noi de Înviere.

Farul din Salakphet. În afara menirii de loc de socializare, nu are altă funcţiune.

Momentul lansării la apă a plăcintei ar fi trebuit să aibă ceva magic, dar eventuala magie era acoperită de zgomotul asurzitor şi continuu al petardelor chinezeşti, din alea care explodau şi pe la noi până acum câţiva ani în preajma Revelionului. Cicadele sunt preferabile de departe acestui supliciu sonor ! Am lansat rapid plăcinta şi am făcut cale întoarsă, observând în treacăt că nici nu ştim semnificaţia a ceea ce am făcut.

Lansare festivă la apă, cu pocnituri

Avea să ne lămurească peste câteva zile o chinezoaică, explicându-ne, destul de previzibil, că e vorba de o ofrandă adusă zeilor apei, ca să ai noroc şi să-ţi meargă bine. Mi-am luat de-o grijă !

Pe lângă plăcinte puse pe apă, se lansează şi lampadare zburătoare. În partea dreaptă a imaginii, un lampadar tipic thailandez: se avântă puţin, apoi îi piere cheful

De mers avea să ne meargă bine şi mai departe. Dacă asta s-a datorat şi plăcintei cu care i-am cinstit pe zeii apei, data viitoare vin cu ditamai tortul şi dau şi o bere Chang Export. Numai să nu-mi bubuie iar petardele în cap…

Mai multe imagini din Cocean aici.


2 responses to “Coceanul şi marea”

  1. […] ← Previous Next → […]

  2. […] a turistului japonez cu camera de gât prin catedralele Europei. Eu unul am comutat de pe temple pe plaje şi jungle la momentul oportun, şi nu am de gând acum să testez nici răbdarea îngăduitorilor […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *