Cappadocia văzută din balon

Dacă tot am stabilit că singura utilitate a oraşului Kayseri este aceea de poartă de acces către Cappadocia, să ne folosim de această funcţionalitate şi să o luăm iavaş-iavaş, cu maşina închiriată, către irealele peisaje cappadociene.

Înainte de a intra în cursul scurt de geologie vulcanică şi „etnogeneză” a Cappadociei (rezervat pentru un articol viitor), vom arunca astăzi o privire de ansamblu asupra regiunii. Şi asta la propriu, cu ajutorul balonului – cea mai de bonton atracţie turistică din Kapadokya (numele turcesc).

Balonăritul este o îndeletnicire turistică locală de mare efervescenţă economică. Cele vreo 40-50 de firme autorizate, care deţin cam 200 de baloane, generează, după estimările mele conservatoare, un venit anual de ordinul a 100 de milioane de euro. Pe principiul „lasă, bă, că o dată-n viaţă mă dau şi io cu balonul”, cererea este constant mare, în ciuda tarifelor care pot provoca de la o simplă migrenă (cam 110-120 euro) la infarct miocardic (chiar şi 250-300 de euro). În toate cazurile se constată, ca efect colateral, şi apariţia de ulceraţii grave la nivelul buzunarului.

Balonul condamnaților

Diferenţele mari de preţ se reflectă, desigur, şi în calitatea serviciilor de care beneficiază pasagerii din nacelă. La 110 euro pe cap de vită furajată, într-o nacelă intră aproape cât într-un autocar – până la 28 de trupuri bine compactate. Fericiţii care prind loc la margine sunt datori să povestească ceea ce văd şi celor blocaţi în interior, iar a întoarce capul să priveşti în altă direcţie e aproape imposibil: mai bine aştepţi şi, cu puțin noroc, se învârte balonul cu totul. Însă cele mai multe oferte sunt undeva la 150-160 euro de căciulă, pentru un loc în nacelă cu alţi vreo 14-15 debutanţi în ale zborului cu balonul rotund. Pentru această sumă modică, turistul balonier este sfătuit fie să se trezească la 4 şi ceva, fie să nu se mai culce deloc cu o seară înainte, pentru că un microbuz va veni să-l culeagă de la hotel cu mult înainte de răsăritul soarelui.

Până a se ridica drăguţul soare pe cer, fericitul aventurier este deja îndopat şi cu un mic dejun copios – eu unul nu prea am înţeles de ce, în condiţiile în care cam toate hotelurile din Cappadocia au mic dejun inclus, pe care temerarii cerului au timp berechet să-l prindă, toată distracţia încheindu-se pe la 8. Nemaipunând la socoteală că răul de înălţime provocat unui stomac plin poate avea efecte destul de neplăcute, atât în rândul micii comunităţi din nacelă, cât şi în rândul comunităţii ceva mai mari care vieţuieşte dedesubt.

Fapt e că, odată îmbuibaţi, pegaşii de strânsură sunt pregătiţi să asiste la ritualul despachetării şi umflării balonului.

Da, șarpele ăla camuflat prin colb e viitorul balon !

Când balonul s-a umflat şi a căpătat o falnică poziţie verticală, călătorii sunt poftiţi în vagoane, trebuind să acceadă la bord cu ajutorul unor scăriţe (nacela nu are uşi, portiţe sau altceva care să se poată deschide în zbor). Cei mai rotofei sunt ajutaţi de echipajul de la sol, în timp ce fotograful oficial dă cu blitzuri în vesela adunare, pentru suveniruri foto.

Baloanele din Cappadocia sunt cu aer cald, ceea ce presupune şi existenţa unui dispozitiv de încălzire – un arzător care scuipă foc precum balaurul din poveste, bine strunit însă de pilotul romanticului mijloc de transport. Singurul control pe care îl are pilotul asupra zborului băşicii este în înălţime – mai sus sau mai jos, după cum suflă aer cald sau dă o pauză gurilor de foc. Direcţia e la cheremul curenţilor atmosferici, ceea ce face ca organizatorii să cunoască dinainte numai locul decolării, nu şi pe cel al aterizării.

Pilotul Murat, gata de cursă

Pe parcursul zborului de o oră (eventual o oră jumate la clasa premium de 250 de euro), pilotul face estimări din ce în ce mai apropiate de adevăr asupra posibilului loc de aterizare, comunicându-şi periodic prin staţie panseurile echipajului de la sol, care este nevoit să alerge cu tot calabalâcul (microbuze, echipament, logistică festivă, maşini de teren care tractează platformele pentru nacelă), urmând inspiraţia pilotului.

Se circulă în coloană de microbuze pentru recuperarea balonierilor

În tot acest timp, pionierii văzduhului se delectează cu privelişti de neuitat ale Cappadociei văzute de sus, peisaje aproape nefireşti ale acestui tărâm uluitor, peste care se suprapun petele de culoare ale zecilor de baloane purtate la unison de toanele atmosferice.

Beţia zborului şi frumuseţea răpitoare care ţi se plimbă pe sub tălpi fac ca ora de zbor să treacă ca nesimţita pe nesimţite. Ne apropiem de sol şi, surprinzător, echipajul auxiliar ne aşteaptă deja acolo, părând să fi înţeles perfect aproximările pilotului, şi încă spuse în turceşte !

Hăis, cea, nu-l lăsa !

Câţiva flăcăi voinici apucă nişte frânghii aruncate de pilot şi strunesc cu ele bestia, astfel încât aceasta se aşează cuminte fix pe platforma adusă cu multe hurducături de camioneta 4×4. Aceasta se încordează odată şi mută platformă, balon şi balonieri mai hacana, pe un teren cât de cât orizontal, unde îndrăzneţii vânturilor să nu rişte să o ia de-a berbeleacul spre prăpastie imediat ce se dau jos din nacelă.

Odată ce vajnicii turişti ai înălţimilor sunt depuşi pe solul arid şi ies cu toţii la numărătoare, petrecerea poate începe. Pe măsuţe pliante răsărite de niciunde apar şampania şi pişcoturile. Şampania poate fi dintre cele mai renumite şampanii turceşti (habar n-aveam că există aşa ceva, şi nici acum nu-s prea convins), sau, în cazul zborurilor low-cost, din cea de pe raftul cel mai de jos de la alimentară (dar tot turcească şi aia).

Are loc şi o emoţionantă festivitate de premiere cu medalii, care sunt decernate chiar de bravul pilot. În timp ce acesta felicită personal pe fiecare participant la tabăra de balonieri, fotograful de la decolare şi-a făcut deja apariţia cu suvenirurile foto, pe care le oferă doritorilor contra sumei simbolice de 10 lire (=15 lei) bucata. Pe măsuţa cu pişcoturi se află şi tradiţionala cutie pentru bacşiş, bogat ornată cu elemente de artă figurativă specifice zonei etno-folclorice în care ne aflăm.

Aventura urmaşilor lui Montgolfier se încheie precum a început – în microbuzul care acum îi va depune la poarta hotelului, la o oră la care mulţi dintre vecinii de palier nici nu s-au trezit. Şi ce-i rău dacă mai mic-dejunăm odată ? Ziua e abia la început, iar Cappadocia mai are atâtea să ne arate !…

Ceva mai multe imagini cu Cappadocia de sus puteți vedea aici.



One response to “Cappadocia văzută din balon”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *