Canaraua Fetii

 click aici pentru partea I – Prin Dobrogea

Când turcii au năvălit în Dobrogea, călugării creștini, aflați aici de pe vremea apostolatului Sf. Andrei la români, s-au bejenit în niște locuri stâncoase, de unde, tocmai ca să nu fie depistați de păgâni, dădeau câte o raită prin satele acestora, le răpeau fetele și furau bogății fără seamăn. Fetele însă, pentru a nu fi necinstite, se omorau aruncându-se de pe stânci.
Adică nu.
Turcii, când au năvălit în Dobrogea, au început să prade satele creștinilor, le-au furat bogățiile și le-au luat fetele spre a le necinsti, ducându-le într-un loc stâncos. Dar fetele s-au aruncat de pe stânci.
De fapt nici așa.
Geții, făcând incursiuni de pradă în Imperiul Roman, aduceau comori nemăsurate și le ascundeau în niște peșteri. Apoi, niște fete se aruncau de pe stânci.

Bun venit la Canaraua Fetii !

Am ajuns așadar, într-un loc care colcăie de legende, de viață și de frumuseți ale naturii. O pădure întinsă de carpen, frasin, mojdrean, salcâm și tot felul de stejari lasă locul, înspre sud, unui „canion” mai mult lat decât adânc și ai cărui pereți sunt în cea mai mare parte ascunși sub o vegetație abundentă.

Din loc în loc peretele stâncos iese la lumină, lăsând ochiul să se bucure de priveliștea sălbatică a formelor sculptate în calcar de trecerea erelor geologice.  Acesta este locul care ne aștepta după o zi întreagă de colindat prin Dobrogea.

Tabăra am pus-o la intrarea dinspre nord a pădurii, lângă o carieră de piatră relativ recent abandonată (acum doi ani încă mai era în funcțiune).

Carieră la apus

Orele fiind deja înaintate, programul serii s-a rezumat la pregătirile de înnoptare, având ca tovarăș credincios bidonul de 2 litri de bere rece luat pe drum. Am mai stat o bucată de vreme la povești, „depanând” amintiri de pe timpul cât eram colegi, bârfind de-ale IT-ului și făcând caterincă – în mod cu totul nejustificat, trebuie să subliniez ! – de Microsoft. Din tufele din apropiere, zeci de licurici ascultau amuzați flecăreala noastră, marcându-și prezența cu năluciri iuți de luminițe albăstrii.

 Niște corturi aflate la primul meci ca jucători de câmp

Odată încetată și pălăvrăgeala, stăpân al nopții rămase păsăretul ascuns prin pădure. Glasuri vrăjite de priveghetori cântară domol până la ziuă, înconjurând din toate părțile cu viersul lor culcușul nostru. O vreme, țârâitul ca de greiere (mai degrabă ca de osciloscop, dar n-am vrut să stric vraja nopții) al caprimulgului – o pasăre nocturnă, Caprimulgus europaeus, de care se leagă tot felul de legende sinistre care-i dau și numele – le ținu hangul. Apoi priveghetorile rămaseră singure în scenă, intonând cunoscutul cântec

Veniți, că liliacul cântă,
Privighetoarea a-nflorit…

M-am trezit la 5. Ansamblul cameral al privighetorilor fusese înlocuit cu o orchestră imensă formată din mii de păsări felurite care cântau fiecare în legea ei, de nici Karajan n-ar fi putut scoate nimic dintr-însele. Am așteptat să se trezească și Florin, conform înțelegerii prealabile, să punem de-o sesiune foto. S-a trezit doar cât să-mi deschidă din buton mașina, ca să-mi iau echipamentul de lucru, așa că am rămas singur participant la seminarul de tehnici foto matinale.

 Carieră la răsărit
 Când norii se țin de glume
Canaraua este un loc preferat de rândunelele roșcate – Hirundo daurica

Într-un târziu, cu soarele de trei suliți pe cer, a reușit și restul echipei să facă ochi. După încheierea tabietului de dimineață, care a inclus și strângerea corturilor, ne-am pregătit de drumeție, cu intenția de a porni spre sud, traversând pădurea. Conform tradiției deja împământenite, Loredana a declarat din nou că rămâne să ne aștepte, însă de data asta colectivul a intervenit ferm, împiedicând-o să mai rateze momente deosebite.

  Mihnea s-a echipat ca pentru deșert. Până am luat-o din loc însă a renunțat la turban în favoarea șepcii strămoșești.

Ei, dar de treci codrii de aramă / de departe vezi albind / niște stânci pe unde unii / ar fi-ascuns ceva argint.

Desigur, legendele care circulă despre Canaraua Fetii nu au zmei, fetele care mor nu se transformă în lacuri cristaline ca la Sf. Ana, și cu toate astea există o doză apreciabilă de fabulație, excelent mascată folosind doar personaje plauzibile. Spicuiesc din colecția de aberații care abundă pe net în legătură cu Canaraua: pe aici a curs cândva Dunărea, grotele comunică cale de câteva zeci de km cu alte grote de pe la Adamclisi (mă mir că nu direct cu Sfinxul Bucegilor; asta în condițiile în care noi, în secolul 21, ne scremem să săpăm 5 km de tunel de metrou prin loessul Bucureștilor…), aici a fost descoperit primul mormânt dintr-o mănăstire ortodoxă, în secolul 4 (sic!)… Toate acestea prezentate însă ca fapte autentice, nu ca file de legendă.

Grote care au văzut la viața lor mulți căutători ai comorilor vehiculate prin diversele versiuni ale legendei de la Canaraua Fetii. Evident, în ciuda dotărilor stat-al-artei, n-a găsit nimeni nici măcar o monedă de 10 bani.

Iată de ce prefer oricând o legendă perfect fantastică și câtuși de puțin plauzibilă, dar creată cu fior artistic, ca cea de la Sfânta Ana, uneia în care plauzibilul se îmbină armonios cu ridicolul.

Un localnic și calul său, făcând o compilație a legendelor locului.

Asta nu înseamnă că nu există totuși un sâmbure de adevăr, că unele chestii prea se repetă în toate variantele – vezi faza cu duduia care face bungee-jumping fără coardă din vârful stâncii. „Kanara” în bulgară înseamnă „stâncă”. Există cuvântul „kanara” și în turcește, dar înseamnă mai degrabă „abator”. Bulgarii sunt pe-aici de dinaintea turcilor. Totuși turcii sunt cei care apar în legendă. Totuși sensul cuvântului bulgăresc pare mai aproape de ce se vede în teren. Înțelegeți fiecare ce doriți, eventual construiți-vă propria versiune a legendei, precum îți faci singur pizza la unele localuri. Eu v-am furnizat ingredientele.

 Stâncile din Canaraua Fetii par a râde cu toată gura. Nu știm de cine, legenda nu ne spune.
Foaie verde canara, printr-un câmp cu iarbă verde Nicholas Cage venea
O altă pasăre “meridională” – presura cu cap negru (Emberiza melanocephala)
Un fluturaș mai mult frumos decât neobișnuit, din genul  Plebejus (n-are și nume neaoș) – mulțumiri lui Cosmin pentru contribuția critică din comentariul de mai jos.
Mihnea și Loredana evaluând oportunitatea unui business cu covrigi.
Hotărât lucru, macii ăștia sunt în mare formă !
Pe lângă stâncării ies să se sorească și țestoasele dobrogene (Testudo graeca)
Iaca și un gușter (Lacerta viridis) ițindu-și capul dintre buruieni

Dincolo de toate legendele, ceea ce contează în final este ce-ți văd ochii, ce-ți aud urechile și ce-ți simte inima. Iar din punctul ăsta de vedere Canaraua Fetii este într-adevăr un loc fermecat.



3 responses to “Canaraua Fetii”

  1. Cosmin says:

    Frumos, trebuie sa mai ajung si eu pe acolo. 😀

    vezi ca Polyommatus icarus este de fapt un Plebejus, probabil ca Plebejus argyrognomon.

    cosmln

  2. […] Post navigation ← Previous Next → […]

  3. […] Partea a II-a – Canaraua Fetii […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *