Cu caiacele prin Deltă se întoarce

După uriașul succes al producției „Cu caiacele prin Deltă”, cu premiera în iulie 2012, apariția unui sequel era fatalmente inevitabilă. În general, partea proastă a acestor sequels este că sunt mult mai slabe decât capul de serie. Dar nu și în cazul nostru ! Așadar, Delta Kayak Film Entertainment prezintă:

„Cu caiacele prin Deltă se întoarce”

Starring: Silviu, Valentin și subsemnatul, actorii din producția 2012, nițel cam expirați (mai ales ultimul), motiv pentru care producătorii s-au gândit la…

Co-starring: Dan și Florin (as „Doctoru’”), sânge proaspăt și cu chef de padelat.

Supporting actors (la propriu !), în ordinea respectivă a starurilor de mai sus: Brittany 16.5,  Edge 13 & Quest 10 (as „Corcodel”) – cei trei formează The Riot Team – plus Prijon și Bic Bilbao (acesta din urmă la al doilea pilot în palmaresul său deltaic, după ce în 2012 l-a cărat pe Valentin).

The Plot

Echipa se asamblează la Chiajna – colț cu Militari Shopping City – cu noaptea în cap și pleacă dezlânat abia pe la 9, în trei mașini, spre Murighiol.

Murighiol – are loc o scurtă ceremonie de lăsare la apă a caiacelor, după care acțiunea se mută brusc la Sarichioi, unde are loc o și mai scurtă ceremonie de lăsare la adăpost a două dintre cele 3 mașini. (Pentru cei care n-au văzut originalul, tactica aplicată de echipa Delta Caiac este să lase mașini și la Start, și la Finish). Cu a treia mașină, cei trei șoferi revin și se alătură colegilor deja plictisiți pe malul Dunării.

…and… ACTION ! Copăile se lansează pe Dunăre în jos (soundtrack: Treceți, batalioane române, Carpații ! – available in Dolby Sorround in selected theaters).

Până la prima pauză de publicitate, care are loc pe una dintre insulele formate de Dunărea veche și scurtăturile tăiate spre Sf. Gheorghe, padelatul este lejer, agreabil și tonifiant. În pauza de publicitate se doarme, că doar de-aia e pauză de publicitate. Doar că noi dormim la cort, dar și – nou în producția 2013 ! – sub cerul liber, doar la adăpostul plasei de țânțari.

Dispozitiv de înnoptare pe malul Dunării

Ne trezim numai bine pe final de publicitate, abia dacă mai prindem ceva din promo-ul la ceva ciorbă de pește la Sf. Gheorghe. Pare interesant, dar mult prea îndepărtat. Înapoi pe apă.

Cadre lungi, ca în noul val al cinematografiei românești. Plictiseală totală pe Dunăre în jos. Pentru alungarea plictiselii – pauză de baie pe un mal mâlos. Atenție – imagini cu nuditate explicită, interzise minorilor ! (cenzurat)

Rupere bruscă de ritm: la stânga către lacul Erenciuc. Nivelul acțiunii crește brusc, soundtrackul se schimbă subito de la „Pe valurile Dunării” la „Contra valurilor Dunării”,

pe scurtul dar pitorescul canal de legătură cu Erenciucul, unde starurile filmului sunt aplaudate la scenă deschisă de mai mulți fani veniți special cu bărci cu motor.

Sesiunea de autografe se amână însă, eroii având toate mâinile ocupate intens de padele.

 

Bun venit – în sfârșit – în Delta Dunării !

Erenciuc. Încă o poză şi mă duc.

E momentul unui binemeritat popas, cu respectarea teoremei „oricât ai merge, vei găsi doar locuri mizerabile de popas; imediat ce ai terminat popasul, vei găsi la nici 100m un loc splendid”.

Traversare cvasi-tangențială a lacului Puiu, apoi iar pe canal.

Alertă ! Canalul este blocat de plauri ! Declanșăm procedura de avarie: fixarea unui punct exterior de sprijin, asigurat de persoana subsemnatului (close-up pe povestitor).

 

 

 

Am trecut ! Mai e o aruncătură de padelă până la fostul complex Roșu, unde acum bate Vântu.

Pauza de publicitate este agrementată cu roșioară la grătar (logistica filmului e impecabilă, Silviu a adus, pe lângă undiță, și un grătar în formă de șalău, pe care încap numai bine 3-4 roșioare puse de-a latul). Echipa de figuranți – adică țânțarii – își face numărul, dar apar și Special Guest Stars – șobolanii. Fiind pauză de publicitate, ronțăie și ei niște sărățele rămase pe-afară. Oare o fi pură întâmplare apariția insolită a șobolanilor fix pe unde a trecut Vântu ?

Back to action. Plaurul decuseară are un frate mult mai mare înspre capătul de est. Ăsta nu se escaladează, dar poate fi penetrat dacă dibuiești Pasajul de Nord-Vest – un lung și întortocheat culoar mai îngust decât padela, al cărui capăt mai mult îl speri decât îl simți.

Dacă nu merge cu vorba bună, trage-i una !

Strigăt de izbândă: APĂ !!! Am ieșit pe Lacul Roșu. Nu pe ăla cu bușteni, ci pe ăla cu pelicani.

Dar şi cu valuri. Sunt 6 km și ceva de rodeo spectaculos. Silviu și Dan, cu caiacele lor lungi, au prins viteză și lasă mult în urmă restul trupei. Mânce pă mâne-sa, că brișca-i la mine ! GPS-ul cu datele de navigație atârnă de gâtul meu, la fel ca în 2012. Detaliul va fi fatal celor doi evadați, care găsesc – cu mult înaintea noastră, e foarte adevărat – altă ieșire din lac decât cea planificată. Noi o găsim mai târziu, dar o găsim pe cea bună. E ca-n fabula cu iepurele și țestoasa. Valentin pleacă să-i recupereze pe cei doi iepurași, în timp ce Doctorul și cu mine ne bucurăm la ralanti de vrăjeala Deltei.

Pe lacul Tătaru aflăm că nu e chiar ca-n filme și că de data asta canalul programat e blocat de Mama Tuturor Plaurilor. Suspansul e la cote maxime, dar în situații limită, super-eroii se cunosc după spiritul de improvizație. Așa că improvizăm iute o trecere spre canalul de centură care duce la Sf. Gheorghe.

Sf. Gheorghe e un sat de pescari pașnici care, în afară de faptul că e izolat de lume și e situat și pe Dunăre și la malul mării în același timp, nu are absolut nimic deosebit. Ca să fie în ton cu moda, şi-a tras – culmea ! – fix un festival de film. A, dar mai are ceva special: ciorba de somn din promo-ul de acum două zile ! Deliciu rupt din raiul cuhniei pescărești ! Îl poate ceva întrece ? Poate doar chiftelele de pește în sos marinat de la felul doi. Un șpriț rece de Jidvei merge ca uns. Ospitalitate românească adevărată într-o casă binecuvântată de ucraineni de ispravă !

Dinspre căminul cultural se aud armonii slave – un cor de mamușki și un acordeon. La naiba cu toate filmele cu Cichicean, trăiască Raiul pe pământ ! Noapte bună.

Bună dimineața. Vodca taie greața, dar în lipsă merge și o cafea. Icrele și peștele prăjit sunt de vis, dar trag tare pe roșii cu castraveți. Aseară m-a cam luat valul de șpriț și azi avem de dat piept cu marea. Bătrânul și Marea – chiar, cine a jucat în rolul Bătrânului, că-n rolul Mării știu că era Katharine Hepburn ?… Dar de unde și până unde-mi veni cu Bătrânul ?!

Mai încolo nu mai e decât nesfârşirea Mării

Ciulinul de baltă este o plantă acvatică al cărei fruct dulceag este răcoritor și hrănitor. Este lecția de rămas bun pe care Edi, minunata gazdă de la San Giorgio, ne-o predă înainte de îmbarcare. La revedere și Na zdarovlea !

Cultură spontană de ciulin de baltă (Trapa natans)

Pe Gârla Turcească altădată urcau corăbiile Semilunei spre raiaua Brăilei și a Giurgiului. Astăzi coboară cinci caiace către Meleaua Sacalinului, în super-producția lui pește prăjit (ahhh… yummmmm…).

După GPS-ul din dotare, Gârla trebuia să debușeze undeva. Ei bine, debușează altundeva, pentru că datele Google Earth de acum 3 ani sunt depășite de realitatea din teren, iar la bugetul redus al filmului nu ne-am permis imagini recente de la NASA. Nu mai contează, pentru că o cotim printr-o rariște de stuf și ajungem în Rai. Raiul păsărilor, Meleaua Sacalinului. Deci și raiul meu. Singura problemă e că nu suntem într-o producție Discovery Channel, că altfel aș sta aici vreo 4-5 episoade. Chiar și așa, parcursul e fabulos. În locul regizorului aş da Freeze chiar în momentul ăsta.

Drumeție pe jos cu caiacul – ete că la asta nu m-ar fi dus capul nici într-o mie de ani. Apa în Melea e mai mică decât apa din covata pruncului, singura soluție e să te înhami la caiac și să-l tragi după tine pe o pojghiță de 10 cm de apă.

Cât colegii fac o baie în mare, eu trag caiacul cu o mână, țin binoclul cu alta, în timp ce cu cealaltă fac poze la păsări. E o variantă îmbunătățită a birdwatching-ului, e birdwalking !

Pietruș, prundaș, scoicar, culic… sunt toți aici ! E și ciocîntorsul !…

E și o epavă împotmolită de peste 30 de ani în nisip – cât de beat să fi fost căpitanul ? Precis nu a venit nimeni să-i salveze, au plecat pe jos.

Epava navei Tuzla

Parcă am fi într-un banc. Chiar suntem ! Un banc de peşti ne-a înconjurat. Zvârlugi nevăzute agită apa în mii de colțuri sclipitoare. Apa mării e sărată și nu prea. Pelicani, chire gălăgioase, chire grațioase, cormorani pofticioși, mari și mici.

Chiră de mare (Sterna sandvicensis)

Nu doar păsările prosperă în Deltă

Câteva vaci lăsate la păscut cu zilele în plină zonă strict protejată. Și o limbă de pământ care se termină altundeva decât știam de pe hartă. Suntem în România, dar parcă nu suntem. Dar nici în altă țară. Limba asta de pământ pare a duce direct spre cerul cu miliarde de stele. E cel mai tare film din toate timpurile ! Și noi jucăm în rolurile principale !…

Apus de soare la Marea Neagră. Şi nu suntem în Georgia !

Undeva, în zare, abia mijită, o dungă de pământ ne cheamă. E chemarea Patriei, nu i te poți opune. Călărind din nou creasta valurilor, vâslim entuziast spre mainland-ul strămoșesc. Am ajuns la Zătoane.

Cel Mic e doar o baltă prizărită care-ai zice că stă să sece. Cel Mare e o altă nestemată a Deltei, ascuns după sălcii şi stufărişuri tainice, cu plauri proptiţi pe post de bolovan la peşteră în calea plimbăreţilor motorizaţi.

Pe Zătonul Mare

Decorurile sunt incredibile, mişcarea scenică exuberantă.

Ca nişte silfide se strecoară şi caiacele noastre printre bolovanii de la peşteră – un obstacol pe care l-am traversat mulţumind în gând celor care l-au aşezat acolo – şi se aştern la drum întins, pe canalele din spatele plajelor neumblate, spre Perişor.

Plaja de la Perişor

Este ultima noastră noapte în aer liber, motiv pentru care prietenii noştri ţânţari doresc să-şi ia un emoţionant rămas bun. Cineva care nu înţelege Delta, dacă s-ar fi uitat la noi în acea seară, ar fi spus, înşelat de aparenţe, că suntem victimele disperate ale unui atac sângeros. Nici vorbă, simbioza dintre caiacist şi ţânţar în Deltă e atemporală şi necondiţionată. Doar aparent este o luptă pe viaţă şi pe moarte, cu lovituri deznădăjduite în aer ! În realitate e un dans ritual, iniţiatic şi semiotic. Aşa-zisele înjurături sunt formule magice. Omul dă un puf cu Autan – semnalul tainic al adunării cetelor ţânţăreşti, atrase ca de un magnet mistic, şi dansul începe, lungindu-se târziu în miez de noapte. Ceva indicibil ! (Era să zic irepetabil, dar scena e reprodusă, cu egală forţă artistică, din filmul original din 2012).

Platforma petrolieră românească Gloria ne salută prieteneşte cu flacăra de veghe, de la 30 de km în larg.

Filmăm din nou pe canale, cu o mică întârziere cauzată de rătăcirea GPS-ului în învălmăşeala mistico-ritualică de azi-noapte. Ne-am luat rămas bun de la mare cu un afectuos “Te pup, pa-pa”. Azi lucrăm numai la canale: Perişor, Dranov, centura Razelmului, Dunavăţ.

Butaforia variază de la luxuriantă la anostă şi din nou luxuriantă. Trecem în mare viteză pe lângă Holbina, marea gogoaşă imobiliară a Deltei, unde peisajul  e din alt film: dezolant, invers proporţional cu tarifele percepute cocalarilor aterizaţi cu elicopterul, iar în loc de păsări şi foşnet de stuf se aud polizoare şi betoniere.

La peste 10 km de cea mai apropiată urmă de aşezare umană, un maidanez redefineşte echilibrul lanţului trofic

Lucrurile revin la normal după ce trecem de Mustaca: intrăm pe un canal de o frumuseţe sălbatică, o cărare printre nuferi ce se îngustează încet-încet, devenind un canion săpat în stuful cât prăjina.

De jur împrejur mişună lăcarii, dar nu m-aş mira prea tare dacă din desiş ar apărea câte o pasăre kakadu, un stol de papagali multicolori, sau dacă un anaconda mi-ar fura o jumătate de padelă.

Este ultima îmbrăţişare a Deltei. Imediat intrăm pe bulevardul Dunavăţ, unde şi înnoptăm la o pensiune cu duş. Şi cu ciorbă de peşte, ce-i drept, dar să nu forţăm comparaţia cu Sf. Gheorghe.

Dumbrăveancă – Coracias garrulus

De aici, curentul Dunavăţului ne deversează imediat după cafeaua de dimineaţă în Razelm. Temutul Razelm e azi paşnic şi mult mai prietenos decât a fost Roşu mai deunăzi.

Singurul duşman adevărat pe Razelmul liniştit e plictiseala spaţiilor largi, aşa că frângem traversarea în două cu un popas pe Popina.

Ruine medievale pe insula Popina

De aici până la Sarichioi, prietenul Razelm ne-a pregătit câteva valuri mai jucăuşe, dar care merg în aceeaşi direcţie cu noi – turla strălucitoare a bisericii lipoveneşti din Sarichioi, deci deranjul e nul.

Razelmul văzut de pe Popina

Urcăm pe mal pentru ultima oară. Unu, doi, trei, patru, cinci. Distribuţia e completă, aşadar îi spunem amabilei noastre gazde că rămâne valabilă înţelegerea iniţială pentru cinci paturi şi cinci porţii de mâncare (un tradiţional grătar lipovenesc din ceafă de porc şi pulpe dezosate de pui, garnisit cu nişte incredibili cartofi prăjiţi cum numai în Deltă mai găseşti…).

Final de drum

Filmul e gata. Pe genericul de final defilează întreaga echipă, de la cei cinci corsari la bateriile de rezervă ale GPS-ului.

Traseul urmat de expediţie

Sunt prezentate, pe lângă toate soundtrack-urile pe care le-aţi ascultat, cu copyright-urile de rigoare, toate datele tehnice ale producţiei: 166 km navigaţi (unii dintre noi mai mulţi, alţii mai puţini), viteza medie de deplasare efectivă de 4,8 km/h, o viteză maximă atinsă de Corcodel de 11,3 km/h, pauze lungi şi dese în valoare de 7 ore şi 45 minute (cele de noapte nu se pun).

Pagube colaterale minime: câteva uscăţele căzute pradă la şobolani, ceva deranj stomacal de la apa de Dunăre, buze crăpate monstruos (se rezolvă din machiaj), baterii foto epuizate în momente cheie, bateria lui Bîzu epuizată şi ea de aşteptare cu contactul pus şi cam atât.

Poză de adio, inclusiv cu Bîzu şi colegii lui, fără de care expediţia nu era posibilă

În 2014 pe ecrane – o nouă producţie din seria “Cu caiacele prin Deltă” ! În rest, cu mare părere de rău mai e de spus un singur lucru:

==== THE END ====

 

Mai multe fotografii găsiţi la secţiunea Galerie Foto


7 responses to “Cu caiacele prin Deltă se întoarce”

  1. ma bucur ca v-a placut si am putut sa va ajut; sper sa ne vedem sanatosi cu toti si alta data…succese

  2. Nicky says:

    Fain film baietzi! Nu-i asa ca Edi a fost minunat? 😉

  3. Oana says:

    Am urmarit cu sufletul la gura, de-abia astept continuarea! Incredibile imaginile cu pasarile, imi plac la nebunie. Felicitari pentru noua productie!

    • drumetul says:

      Mulțumim frumos ! Intenționezi să te uiți și la producția 2014, sau să faci parte din distribuție ? 🙂

      • Oana says:

        As vrea sa fac parte din distributie, daca regizorul imi da un rol mic-mic, chiar si de figurant :). Sa ma anunti cand incepe castingul pentru 2014, sa ma prezint la o proba 🙂 🙂

  4. […] Valentin şi subsemnatul, ambii participanţi la ambele expediţii precedente, din 2012 şi 2013 (“Cu caiacele prin Deltă se întoarce”), precum şi pe Liviu, căruia producătorii îi urează cât mai multe apariţii în sequel-urile […]

  5. […] noi după patru sezoane, dar noroc că Delta se învecinează cu Marea cea mare și Neagră. După „Cu caiacele prin Deltă se întoarce”, acum avem și „Cu caiacele prin deltă se extinde”: pe mare […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *