Brăila, cetatea grânelor

Ca să sporesc și mai abitir süspansul în care am lăsat relatarea despre Sankt Leninsburg, voi schimba pentru moment tonalitatea cu un scurt intermezzo autohton. Riscantă decizie, pentru că publicul, deja ațâțat cu măreția unui oraș strălucitor, va fi destul de contrariat de trecerea bruscă de pe malul Nevei pe malul Dunării, la marginea Bărăganului. Asta, desigur, în cazul că a mai rămas ceva public.



Orașul care a adus o premieră pentru blogul drumețului eclectic – prima postare dedicată unui oraș românesc, altul decât Bucureștiul natal – este Brăila, o așezare cu veleități comerciale destul de vechi. Încă de pe vremea lui Vlaicu Vodă avem un document prin care domnitorul acordă negustorilor brașoveni care coborau cu mărfurile lor la Dunăre privilegii comerciale. Este prima mențiune documentară a Brăilei.

Pe faleza Dunării se găsește o superbă casă în stil eclectic-românesc de început de secol 20. Este un fost cazino, din care comuniștii au făcut „club al tineretului”. Azi, o tristă paragină.

Este natural că un târg așezat strategic, pe Dunărea maritimă, la marginea nesfârșitelor lanuri de grâne ale Bărăganului, și relativ aproape de Transilvania cea prosperă dar văduvită atât de belșugul holdelor dunărene cât și de ieșire la marele fluviu și mai departe la mare, era destinat unei cariere comerciale strălucite. Și poate că acest destin Brăila l-ar fi urmat, dacă vremurile nu s-ar fi stricat prin părțile astea de lume și turcii otomani n-ar fi pus stăpânire pe Brăila.

Casa Leonte Moldovan, datând din 1912. Ctitorul ei a fost un om politic local, primar și senator, ajuns președinte al Senatului României în perioada interbelică.

Rebotezat Ibrail, orașul încetează a mai fi pus în mișcare de motorul comerțului cu grâne, devenind un simplu hambar de unde rodul Bărăganului lua drumul Stambulului. Moca, firește.

După secole de letargie, modificarea se schimbă îndată după pacea de la Adrianopol (1829), epilogul uneia din numeroasele încăierări ruso-turce și moment decisiv în evoluția Principatelor extra-carpatice. Rușii descalecă pentru a doua oară pe la noi (după ocuparea Basarabiei în 1812), impun Regulamentele Organice și, paradoxal și probabil involuntar, deschid calea europenizării celor două țări de intensă respirație bizantino-otomană (greu de crezut, dar ne-au venit și lucruri bune de la ruși…).

Biserica Sf. Mihail, a cărei clădire este o fostă geamie turcească. După eliberarea de sub ocupația otomană, românii ar fi vrut-o dărâmată, dar arhiducele Mihail Romanov, comandantul trupelor ruse, a insistat pentru transformarea moscheii în biserică ortodoxă. Așa avem astăzi un monument rarisim: o biserică ortodoxă cu arhitectură specifică geamiilor, joasă și fără turlă. Clădirea este cea originală, cu redecorările de rigoare, cu mici adăugiri și necesare restaurări .
Vechea moschee avea și un minaret, care a fost dărâmat. Pe locul lui a fost ridicată actuala clopotniță, al cărei stil românesc contrastează evident cu stilul musulman al bisericii.

Ocupația otomană a Brăilei ia sfârșit, navigația și comerțul pe Dunăre se liberalizează, iar Brăila ajunge din nou în centrul atenției negustorilor europeni de grâne. Rușii își iau în serios rolul de administratori și proiectează de la zero un oraș nou, funcțional și modern, domeniu în care aveau deja peste un secol de experiență cu Sankt Petersburgul (păstrând totuși proporțiile). Am auzit păreri conform cărora Brăila ar fi avut ca model Odessa. Dacă e adevărat, faptul s-ar referi mai curând la aspectul general ordonat și rațional al planului stradal, pentru că dispunerea semicirculară e vagă spre inexistentă la Odessa.

Strada Mihai Eminescu, un fel de Kärntnerstrasse de Brăila. Singura stradă din centrul vechi unde azi se văd minime preocuopări pentru aducerea într-o stare de frecventabilitate turistică

Maiorul Rudolf Borroczyn, un rus cu origini austriece, ca mulți ruși de viță nobilă sub cârmuirea Romanovilor, desenează largi bulevarde semicirculare concentrice, care încep și se termină la Dunăre, iar în inima cetății așează o piață rectangulară, construită în jurul fostei geamii. Astfel începe epoca de glorie a orașului, care în mai puțin de un veac se ridică de la condiția unui târg prăfuit la nivelul unui oraș european cochet, modern și dinamic. Brăila devine capitala europeană a negoțului cerealier, locul unde se stabilește, practic, prețul grâului pentru tot continentul.

Construit în anii 20, Palatul Agriculturii este o splendidă mostră  arhitectonică de stil neo-românesc. Faptul că sub acest acoperiș de inspirație țărănească a funcționat de facto bursa europeană a grâului mie îmi dă furnicături pe șira spinării.

Orașul atrage ca un magnet negustorimea din patru zări, în Brăila apar și prosperă comunități etnice a căror diversitate nu are rival în abia formata Românie. Grecii, turcii, italienii, armenii, bulgarii, evreii, nemții, lipovenii alcătuiesc comunități care vor lăsa fiecare câte ceva în orașul de acum și al lor. Cu mult înainte ca Timișoara sau Clujul să ajungă repere multiculturale ale României moderne, Brăila dă prima lecție de cosmopolitism în tânărul stat de la gurile Dunării.

Uimitoarea fațadă a Bisericii Grecești „Buna Vestire”Construită din banii prosperei comunități grecești a Brăilei, piatra de temelie i-a fost pusă în 1863.
Aș fi vizitat cu mare drag și interiorul, dar în ziua respectivă comunitatea grecească părea să fi plecat din oraș, luând și cheia cu ea.


Sediul vechii Societăți Filarmonice Lyra
Biserica bulgărească „Înălțarea Domnului”. Construită pe un teren donat de un bogat negustor bulgar, unde anterior exista un imobil în care refugiatii bulgari au pus bazele Academiei bulgare de științe
Clădirea Facultății de Inginerie, instituție aflată providențial în calea vânturilor care m-au adus pentru prima dată la Brăila. Din păcate n-am văzut această clădire decât pe dinafară, fiindcă vizita de lucru a avut loc într-un fel de coteț aflat undeva unde nici celebrul orb de la Brăila n-ar fi nimerit.
Orologiul din Piața Traian, construit în stil Art Nouveau, este unul din simbolurile Brăilei. A început să bată în 1909.

În anii 20 ai secolului omonim Brăila atinge apogeul dezvoltării economice și al vieții civice și culturale.

Teatrul „Maria Filotti”, clădire construită în jurul anului 1850 (Hotel Rally)
Fațada laterală sudică a clădirii teatrului, de pe strada Eminescu (Regală)
Hotel Splendid. Clădirea datează de la sfârșitul veacului 19. Azi, sediu de bancă, spre norocul imobilului, astfel bine întreținut.

Dar norii grei se întorceau pe cerul Brăilei. Criza economică din anii 30 face ca interesul bogatului Occident european – în primul rând al Angliei – pentru grâul românesc să se tempereze treptat, mai ales că piața cerealelor era acum asaltată și de produsele de proveniență latino-americană – ieftine, sigure și nu cu mult mai departe decât cele românești față de Londra. De asemenea, diversificarea și modernizarea căilor de transport fac să mai scadă importanța Dunării ca drum comercial. Colac peste pupăză apare și spectrul unui nou război. Brăila începe să apună, dar bomboana pe colivă îi este pusă abia de a treia descălecare rusească: instaurarea comunismului.

O casă construită de un negustor grec pe la 1865 a ajuns celebră, datorită unor relatări a căror credibilitate nu e relevantă aici, sub numele de „casa cu stafii”. Faptul că azi în această clădire funcționează un cămin de bătrâni mi se pare o macabră ironie a sorții.

Capitala grâului ajunge să fabrice excavatoare, dichisitele case burgheze devin sedii ale birocrației comuniste iar orașul vechi este împresurat de cohorte de blocuri gri. Ruina distruge gloria orașului de altădată și se înrădăcinează atât de bine încât supraviețuiește chiar și comunismului, până în zilele noastre.

O clădire al cărei destin pare pecetluit de bulina roșie care veghează pe zidul ei, în așteptarea următorului cutremur
Farmacia Regală Berechet, construită tot prin 1860 pentru un farmacist grec de un arhitect italian. Numele i-a rămas de la un alt fost proprietar, tatăl cunoscutului om de teatru Mihai Berechet.
Cândva majestuosul hotel Bristol de pe aceeași stradă Regală (Eminescu). Ruina în care a căzut este descrisă în mod plastic și de „inventivitatea” numelui dat de comuniști – Pescăruș (o pasăre oportunistă, care-și procură hrana prin furtișag sau scurmând prin gunoaie)

Dar până nici ruina nu poate ascunde pe de-a-ntregul trecutul prosper și plin de farmec al acestui oraș. De sub fațade părăginite răzbat încă animația vieții burgheze și agitația târgoveților brăileni și de aiurea, despre care ar putea da seama, de ar putea glăsui, arbori bătrâni înșirați matematic de-a lungul bulevardelor lui Borroczyn.

Monumentul lui Traian din piața centrală cu același nume. Cam așa arată un monument de bun gust al împăratului romanilor, nu cum se vede mai nou pe la București…
Biserica românească Sf. Nicolae

Dunărea a marcat decisiv destinul Brăilei. Azi, Dunărea pare să curgă oarecum fără niciun rost pe aici. Dar de va fi cândva ca Brăila să se ridice din nou, tot valurile Dunării o vor ridica.

Dincolo de Dunăre se ițesc piperniciții dar fascinanții munți ai Măcinului, care fac din portul de la marginea Bărăganului un oraș la poale de munte ! 

Destul de dezamăgitor este faptul că trecătorii de azi par mai afectați de dispariția fabricii de utilaj greu „Progresul” decât de depersonalizarea orașului lor.

Un reușit banner publicitar în fața Palatului Agriculturii, care vorbește ireproșabil despre locul unde-i doare pe mulți cetățeni ai Brăilei – contribuabili și edili – de soarta orașului lor

Însă Brăila încă are oameni care o iubesc și care îi știu frumusețile ascunse. Sunt fericit că pe unii am putut să-i cunosc, inspirându-mă în așternerea acestor nevolnice rânduri.

P.S. O parte din informațiile pe care le-am redat aici le-am aflat răsfoind două bloguri extrem de bine documentate, puse cap la cap de brăileni inimoși cărora le transmit pe această cale toată admirația mea.



brailadealtadata.blogspot.com
brailaveche.wordpress.com



10 responses to “Brăila, cetatea grânelor”

  1. Anonymous says:

    Daca ridicam ochii din pamant, unde ne-am obisnuit sa cautam obositi rezolvari pentru te miri ce probleme, vom fi rasplatiti cu ceva ce nu a compromis esteticul de dragul utilului.
    Arhitectura eclectica a Brailei cea care imbina, cu mare grija, idei si solutii diferite
    este frumos, frumos decupata din realitate si “pusa in tablou” .

  2. Iuliana says:

    Mai, mai, nu stiam ca esti asa de pasionat si de arhitectura ! Daca as fi stiut cu cine merg in ture pe munte ….. !

  3. Anonymous says:

    O braileanca iti multumeste pentru aceasta postare foarte bine informata, frumos povestita si ilustrata 🙂

  4. Adrian says:

    Astept cu mare drag sa ajungi si prin Ploiesti, asfel cu o postare asemenea celei de mai sus m-as putea lauda si eu cu orasul meu natal 🙂

  5. Florin says:

    @Adrian – mulțumesc, dar nu aștepta să ajung eu, sunt sigur că poți descoperi mai bine ca mine frumusețile orașului tău natal, dacă privești mai sus de asfalt 😉

  6. Anonymous says:

    la lacul sarat este o manastire de lemn frumoasa. Sf Pantelimon.

  7. Daca descoperea dna Udrea din timp postarea ta despre Braila si te-ar fi angajat la minister altul ar fi fost viitorul turismul romanesc.:)

  8. Elena says:

    Inca o braileanca iti multumeste. 🙂

  9. […] și utilajele de la carieră Orașul Măcin văzut oarecum de sus. În zilele senine se vede bine Brăila O fostă carieră de caolin, unde ne-am instalat și noi tabăra, devenind astfel un fel de […]

  10. […] Măcin văzut oarecum de sus. În zilele senine se vede bine Brăila O fostă carieră de caolin, unde ne-am instalat și noi tabăra, devenind astfel un fel de […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *