Cu bine, Golane !

Când m-am convertit la eclectism și am început a depăna Balade, avea deja 5 ani. Vârsta copilăriei pentru om, floarea vârstei la câine, dar pentru o mașină e deja dincolo de prima tinerețe. Acum, la aproape 8 ani, m-am decis să-l scot la pensie. E vorba, v-ați dat seama, de Loganul meu cu probleme de personalitate multiplă.

IMG_1524a

A fost de toate: căruță cu coviltir pentru familie și acareturi, rastel mobil de schiuri, port-bebe, vehicul off-road, vagon-cușetă, port-caiac, cărucior de cumpărături, transportor de biciclete, limuzină de protocol, post mobil de observație ornitho. Le-a suportat pe toate cu stoicism, nu și-a irosit tinerețile prin service și nu a poftit la banii mei. Un copil model ! Iar eu, părinte nerecunoscător, am catadicsit să-i fac în aproape 8 ani mai puține poze decât i-a făcut agentul de asigurări la primul Casco.

Iată de ce micul meu discurs omagial este ilustrat sărăcăcios, cu fotografii făcute mai mult din întâmplare, în care eroul meu e de regulă personaj secundar. M-am gândit totuși să asezonez cu o colecție de întâmplări petrecute în cei 8 ani și peste 100.000 km.

IMG_2292a

Pe post de baby-sitter

1. Un străin prin munții noștri

Prin 2008, deci la 4 ani de la lansarea succesului comercial numit Logan, când modelul era deja de departe cea mai prezentă mașină pe șoselele țării, eram în creierii Apusenilor, în vacanță cu familia. Pe un drum rupt din poveste, rupt de lume dar și rupt în două, am oprit la ceva cabană forestieră să cer împrumut niște scule, că instalația de transport biciclete începuse să se cam bălăbăne de la hârtoape. M-au ajutat doi moți care sprijineau veranda cum sprijină bota ciobanul din bancuri și al căror grai de munte făceam mari eforturi să-l pricep. Unul dintre ei, privind lung către eroul meu, întreabă cu molcomă nedumerire: „Da asta ce mașină-i ?”…

La Enisala

La Enisala

2. Bălgarska polițiia

Sfârșit de ianuarie, pe drum către stațiunile bulgărești de schi. La o bucată de drum la coborâre, dar cu limitare la 80 (nu am văzut semnul, recunosc), golanu se scapă la vale și prinde 101, după cum mă anunță ceremonios vigilenții polițiști bulgari aflați la vânătoare de schiori români grăbiți. O șpăguță de 10-20 de euroi ar fi rezolvat rapid problema, după cum mă sfătuiseră din vreme prietenii, dar eu nu eram pregătit cu eurași de șpăguță, atât pentru că eram sigur că logănelul va fi cuminte și va respecta toate regulile, cât și din principiu. Cei 21 km/h peste limită mă costau, conform legii lor, 100 EUR amendă și permisul ridicat pe loc. La 20 km/h aș fi plătit 10 euro și gata. Au urmat dezbateri aprinse, purtate într-o anglo-bulgaro-română cu o puternică componentă gesticulațională, în care principala strategie a apărării a fost  să ridice un reasonable doubt vizavi de o eroare de 1 km/h perfect plauzibilă la un aparat radar care părea să-l fi prins pe Stalin. Exasperați de 20 de minute de parlamentări, timp în care alți români cu euroi în buzunar continuau să treacă nestingheriți pe lângă ei, cei doi polițai mi-au înapoiat cu lehamite toate actele și mi-au făcut semn să-mi iau golanu’ și să degajez urgent zona de lucru, iertându-mă și de amenda cea mică, mai mică decât șpaga standard pe care o puteau lua fără a mai pierde vremea cu întocmiri de procese verbale.

IMG_0736a

La Canaraua Fetii

3. Cum mi-am pierdut mașina

Tabăra anuală de ornitologie a SOR, august (2009 parcă), plaja Vadu. Împreună cu un prieten dau o fugă pe înserat la un dig aflat cam la 2 km de tabără, să facem niște poze „artistice”. Ca să nu mergem atâta prin nisip, iau mașina și mă bag pe niște drumeaguri aproximative, mai mult sau mai puțin înnisipate, care șerpuiesc prin spate, printre dune acoperite de vegetația stepei dobrogene. Opresc mașina într-o scobitură, printre dune, și o luăm la picior câteva sute de metri spre dig.

Ne luăm cu pozatul și ne prinde întunericul. Pornim înapoi spre mașină, însă mașina ia-o de unde nu-i ! Cum naiba, că aici am lăsat-o, lângă duna asta ! Sau poate era aia de acolo ?… Bâjbâind pe întuneric, fără lanternă, mă mut o sută de metri mai încolo. Tot nu e ! La naiba, dunele astea seamănă toate între ele… Încerc s-o caut din alarmă, dar nu-i ca-n parcare la hypermarket, că e bine ascunsă printre formele de relief de stepă. După vreo juma’ de oră de-a orbeții am renunțat și am pornit pe jos, pe plajă, până în tabără. Mi-era frică să las mașina peste noapte acolo, deși nu știu cine ar fi putut-o găsi, așa că am apelat la ajutorul altui prieten, cu mașina căruia am refăcut drumul printre dune – noroc că am o memorie vizuală rezonabilă – și, la lumina farurilor, mi-am regăsit eroul printre dune, în miez de noapte.

Totul pare OK

Totul pare OK

4. Împachetări cu nămol

Dacă vrei să fotografiezi păsări de aproape, una dintre metodele ușor de implementat este să te apropii cu mașina, care e mai bine tolerată de păsări în apropierea lor decât omul. Aplicând această metodă – verificată în multe rânduri- pe malul bălții Rodeanu (pe lângă Urziceni), am reușit să afund Loganul în potmol. Cum de acolo nu mai ieși nici cu mama lu’ 4×4, am apelat la ajutorul unui punct exterior de sprijin (unul dintre cele cu care Arhimede ar fi răsturnat Universul), anume o platformă de 3 tone de la Ploiești. Povestea mea, în detaliu, se găsește aici. Poate că și șoferul platformei își va spune și el odată partea lui de poveste, oarecum asemănătoare…

IMG_8450a

5. Cursul de montat lanțuri, versiunea hard

Mândră iarnă românească, cu belșug de nea. Am plecat cu Iulia, o mai veche tovarășă de drumeții, să dăm o tură pe schiuri de la Muntele Roșu spre vf. Ciucaș. Drumul de la Cheia la Muntele Roșu e deszăpezit cât să treacă o mașină dotată cu gume de iarnă și lanțuri. Am gumele bune. Am și lanțuri, dar le țin în portbagaj, poate n-am nevoie. Plec cu avânt de la DN, însă serpentinele și transformarea energiei cinetice în energie potențială își spun cuvântul și inevitabilul se produce: pe la jumatea urcușului rămân în drum. Calm, scot lanțurile și, asistat de Iulia, mă apuc de montaj. E prima oară, n-am mai avut nevoie până acum, dar cât de greu poate fi ? Este, pentru că există niște mici trucuri pe care probabil le-aș fi deprins dacă lenea nu m-ar fi împiedicat să exersez mișcarea acasă, în garajul încălzit. În lipsa antrenamentului, montajul e defectuos și lanțurile sar după vreo 10 metri. De la capăt. În spatele meu începe să se formeze o coloană de automobiliști cărora le-am retezat toată energia cinetică, pe lângă chef. Pornesc iar, de data asta preț de 20 de metri.   Iar au sărit lanțurile. Afară cred că sunt vreo minus 176 de grade, că nici nu-mi mai simt mâinile. Cineticienii din spate probabil că mă înjură copios în gândul lor, însă de auzit nu se aude nicio sudalmă, niciun claxon (ce-i drept, nici vreo ofertă de ajutor). Să fim oare în Elveția ? După vreo 3 sau 4 încercări găsesc poziția corectă și sunt de neoprit până sus la cabană. Mai repede ajungeam pe jos. Sau dacă încercam din prima cu dat jos și pus la loc roata. Deși acuma stau și mă întreb dacă în 8 ani am dat vreodată jos roata Loganului și dacă n-aș fi pățit la fel… În cele din urmă a fost și singura dată când am pus lanțurile pe roată, deci mă tem că de-atunci antrenamentul obținut cu atâta trudă s-a dus pe apa Sâmbetei.

IMG_4062a

Într-o iarnă grea, la Comana

La capitolul statistică, goLoganul a făcut de peste două ori și jumătate ocolul lumii pe la Ecuator, a atins o viteză maximă de puțin peste 140 km/h (asta pe cadran, în realitate probabil pe la 130), a avut consumuri medii variind între 4.7 l / 100 km (la vale, de la Predeal la București, cu 80-90 la oră și în spatele unui TIR) și peste 10 la sută, în București, trafic infernal pe ploaie. Altitudinea maximă la care a urcat este 1620 m, la cabana Harghita Mădăraș.

Punct de atracţie pentru mamifere

Cel mai nordic punct atins: Câmpulung la Tisa. Cel mai sudic: Boroveț (Bulgaria). Cel mai estic: Murighiol. Cel mai vestic: Timișoara.

Punct de atracţie pentru păsări

Punct de atracţie pentru păsări

Patriot fiind, nu a vizitat țări străine, cu excepția Bulgariei, care nu e chiar atât de străină, amintirea țaratului vlaho-bulgar al Asăneștilor fiind încă vie.

Este momentul ca Golanul să ia o binemeritată pauză. Una nu prea lungă totuși, căci trag nădejdea că-și va găsi drept stăpân un om bun care să-i revigoreze sentimentul utilității sociale în prag de senectute. Cu bine, Golane !

IMG_9788a

 

 

 



4 responses to “Cu bine, Golane !”

  1. Radu says:

    Interesant post despre aventurile golanului…. Ceea ce ma nelamureste este insa partea cu patriotismul… Daca esti patriot, atunci musai nu trebuie sa te intinezi prin cele meleaguri indepartate de cele stramosesti? Cam extremista afirmatie…

    • drumetul says:

      Asta am tot încercat să-i explic şi eu Gologanului, da parcă am cu cine mă-nţelege ?… Sper ca noul ocupant al funcţiei să aibă vederi mai largi în acest sens.

  2. P says:

    Incredible heart-touching story Florin!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *